Pe culmile succesului, Zig Ziglar

Viaţa este un ecou. Primiţi ceea ce dăruiţi. Culegeţi ce aţi semănat.

Carte de referinţă în literatura motivaţională, cu un puternic ecou şi un impact pe măsură, chiar de la prima lectură. Etapizarea dezvoltării individuale, accentul şi reluarea inteţionată a elementelor ce constituie baza succesului, fac din lectura acestei cărţi un instrument util în construcţia imaginii de sine, a reţelelor sociale subsecvente existenţei individuale, a ţelurilor, dorinţelor şi atitudinilor personale, precum şi a modului de a abordare a muncii. Autorul se foloseşte de crearea unor imagini vizuale sugestive pentru a putea implementa ideile propuse spre promovare. Dat fiind faptul că mintea umană funcţionează folosindu-se de astfel de imagini, devine imposibilă neînsuşirea a măcar uneia dintre acestea. Spre exemplu: gândirea negativă este asimilată unei gropi de gunoi; pentru a te descătuşa de mizeriile mentale este necesară cimentarea acestora cu idei, gânduri şi atitudini pozitive. Bine creionat se regăseşte prezentat şi conceptul imaginii de sine, cu accent aşezat pe caracteristicile specific umane ale unei imagini de sine eronat formate, implicaţii asupra dezvoltării la nivelul adolescenţei şi tinereţii precum şi impactul pe care aceasta îl are asupra profesiei exercitate. O altă idee pusă sub semnului re-amintirii: unul dintre aspectele despre care suntem tentaţi să uităm este cel al sănătăţii; atâta timp cât integritatea şi funcţionalitatea corpului uman sunt în parametrii normali, nu catadicsim a ne îndrepta privirea spre acesta. Degradarea sau pierderea temporară sau definitivă a unei părţi a propriului fizic ne va determina să reevaluăm importanţa acestuia pentru noi.

Note de lectură

Victoria nu înseamnă totul de la viaţă, dar efortul de a învinge reprezintă viaţa însăşi.

Omul este destinat marilor realizări, modelat pentru succes şi înzestrat cu sămânţa măreţiei. Trebuie să fim recunoscători că semeni ai noştri au dedicat timp şi ne-au deschis ochii prin cărţile lor. E necesar să credem în potenţialul personal, să ne deschidem mintea spre frumuseţile umanului şi să rămânem conectaţi la nutrienţii măreţiei omului.

Imaginea pe care o aveţi despre personalitatea voastră vă va conduce spre vârful piramidei sau vă va îngropa în adâncurile mlaştinilor vieţii umane.

Nimeni de pe acest pământ nu vă va putea face inferiori fără voia voastră.

Eşti cineva, pentru că Dumnezeu nu are timp să dea naştere unui nimeni. Şi în momentul în care ai înţeles cât de mult valorezi în ochii Domnului, nu trebuie să ieşi în evidenţă ca să îţi demonstrezi valoarea lumii întregi.

Cel mai nefericit om de pe pământ e cel care nu ştie să zâmbească.

Dacă sunt optimist şi vesel, pot să-i transmit această stare şi semenului meu şi adevărul este că sunt gardianul semenului meu. Una dintre responsabilităţile noastre de creştin este aceea de a acorda atenţie, de a avea milă şi de a ne ajuta aproapele. Printr-un simplu zâmbet sincer şi călduros putem oferi celor din jurul nostru un dram din dragostea dăruită de Dumnezeu.

Dacă o persoană nu va reuşi în viaţă îmbrăcată în propria piele, va păşi pe nisipuri mişcătoare încălţată cu pantofii altcuiva.

Sunteţi unici prin esenţă, sunteţi valoroşi aşa că puneţi-vă talentul la treabă. Nu uitaţi că Dumnezeu v-a hărăzit un anumit talent ca să-l folosiţi nu ca să-l îngropaţi!

Oamenii de ştiinţă ne spun că – dacă omul ar încerca să creeze un creier uman – ar costa un miliard de dolari, ar avea o mărime uriaşă şi ar necesita foarte multă energie electrică pentru a funcţiona. Crearea lui ar necesita prezenţa celor mai inteligenţi oameni din lume şi – cu toate costurile, mărimile şi energiile activate – acest creier fabricat de mâna omului nu ar avea capacitatea creativă pe care Dumnezeu ne-a hărăzit-o fiecăruia dintre noi. Şi fiecare dintre noi aveam câte unul! ENORMĂ e dragostea Lui Dumnezeu pentru fiinţa umană.

Cel mai mare ajutor pe care îl puteţi oferi semenilor voştri nu este să le împărtăşiţi averea voastră, ci să le descoperiţi comorile ascunse ce zac înlăuntrul lor.

Când vedeţi talentul semenilor voştri şi îl exploataţi în folosul lor şi al celor din jur, aduceţi o contribuţie importantă omenirii.

De vreme ce cuvântul tău nu valorează nimic, nici tu nu vei valora mai mult!

Mulţi experţi spun că ar trebui să fim arestaţi atunci când ucidem timpul.

Willlim James, părintele psihologiei americane, a spus că cea mai mare descoperire a timpului nostru este faptul că ne putem schimba viaţa, schimbându-ne atitudinea.

Omul este suma totală a informaţiilor, ideilor, gândurilor care îi pătrund în minte. Dacă nu trăieşti viaţa în care crezi, vei ajunge să crezi în viaţa pe care o trăieşti.

Nu încetăm să mai muncim şi să ne jucăm pentru că îmbătrânim, ci îmbătrânim pentru că încetăm să ne mai jucăm şi să muncim.

Modul în care vă treziţi dimineaţa determină modul în care vă trăiţi viaţa.

Cu cât vocabularul unei persoane este mai bogat cu atât creşte şi venitul.(International Paper Company)

Aud şi uit. Văd, aud şi îmi amintesc. Dar atunci când văd, aud şi trec la acţiune, înţeleg şi reuşesc.

Cărţi:

• Schools without failure – William Glasser – programe ajutătoare tinerilor cu accente pe speranţele viitorului şi construcţia de atitudini pozitive

• How to be your best friend – Mildred Newman, Bernard Berkowitz

• Try giving yourself away – David Dunn

• The power of positive thinking – Norman Vicent Peale

• Think mink – Mary Crowley

 

O inimă veselă este o bucurie fără sfârşit.

Mărturisitorii

 Mărturisitorii,     ->   http://www.sfintii-inchisorilor.ro/

„Dacă în faţa omului contează a face, în faţa lui Dumnezeu contează a fi”(Părintele Hrisostom Manolescu)
Unul dintre blog-urile peste care arunc câte o privire, zilnic, este şi http://apologeticum.wordpress.com/. Îmi recunosc puţina cunoaştere în aria vieţii sfinţilor, însă mărturisesc atracţia spre domeniul amintit. Într-una dintre vizitele mele virtuale de săptămâna trecută, am întâlnit o primă ediţie a unei lucrări, ce se doreşte a fi, parte a drumului iniţiatic din procesului de canonizare al Sfinţilor Închisorilor.

Structurată pe trei capitole consistente: minuni, mărturii şi repere, oferă o imagine de perspectivă asupra vieţii din închisoare a sfinţilor, a minunilor săvârşite de aceştia precum şi câteva repere din existenţa părinţilor ce au supravieţuit regimului comunist.

Am trecut de nenumărate ori prin Aiud şi am avut ocazia să vizitez şi Memorialul Holocaustului de la Sighet dar niciuna dintre aceste experienţe nu mi-au dezvăluit chinurile îndurate, viaţa inumană, crimele sau sfinţenia din închisorile comuniste. Nu puţină fost surprinderea mea să observ interesul creştinilor din alte părţi ale lumii pentru moaştele sfinţilor români şi nepăsarea, ignoranţa şi delăsarea de care dă dovadă al nostru popor.

Note de lectură:
• A se vizita „Mănăstirea Sfânta Cruce” din Aiud
• Influenţa asupra generaţiilor :

          „- Ce importanţă are neamul în mântuirea noastră?

- Pentru mântuirea noastră (Dumnezeu - n.r.) lucrează în două feluri: prin atitudinea personală şi prin atitudinea colectivă. Adică fiecare dintre noi e responsabil cu îndeplinirea sau neîndeplinirea misiunii neamului românesc. Vom fi judecaţi ca neamuri, nu vom fi judecaţi numai ca persoane. Vom fi judecaţi de Dumnezeu şi pentru ce am făcut, dar şi cu ce am contribuit la pieirea sau la resuscitarea neamului. Am să vă dau un exemplu. În închisoare am fost mutat, după anchetă, la Aiud şi am fost în vagonul de tren cu doi deţinuţi de drept comun. Unul era un criminal, în vârstă, şi celălalt era un copil de 15 sau 16 ani, un ţigănuş, care furase şi, parcă îmi aduc aminte, parcă şi omorâse pe cineva. Şi l-am întrebat, am stat de vorbă cu el: „De ce ai făcut lucrul acesta?” „Eu nu am fost hoţ şi tâlhar, eu am fost haiduc. Eu i-am atacat pe cei bogaţi şi pe aceia îi furam, pe cei săraci nu îi furam.” „Bine, dar unde ai învăţat chestia că ai dreptul să omori?” „De la Arghezi.” „Cum aşa?” „Noi învăţam poezia «dă-l pe burghez pe răzătoare» şi aşa mai departe.” Şi mă gândeam la ce spunea părintele Stăniloae, că, în faţa lui Dumnezeu, când vom fi judecaţi ca persoane, vom răspunde nu numai pentru faptele noastre, ci şi pentru influenţa acestor fapte peste 10 ani, peste 100 de ani. Mă întrebam ce face Arghezi acolo, că o generaţie întreagă a fost otrăvită cu poeziile lui. Oameni care au făcut crime, oameni care s-au socotit îndreptăţiţi să omoare sau să jefuiască sau să facă alte rele celor care erau bogaţi. Nu ştiu, poate erau drepţi, poate erau nedrepţi, dar toată chestiunea aceasta cade pe seama lui Arghezi şi peste 100 de ani.”

• exemplu de tortură:
       ”Iată cum descrie o mărturisitoare, Aspazia Oţel Petrescu, tortura la care a fost supusă de anchetatori: „După o vreme şi-au spus că bătaia corporală nu duce la niciun rezultat. Eu aveam ţesuturi friabile, făceam vânătăi foarte uşor, cred că spatele meu arăta groaznic. Îl simţeam numai jar şi numai durere. Şeful a poruncit să se aducă ceea ce el a numit «calul». Erau două scaune puse faţă în faţă, cu spătarele în exterior. În unul din spătare erau tăiate două rotunduri. M-au aşezat pe banca formată din cele două scaune şi mi-au trecut picioarele prin cele două găuri astfel încât tălpile goale erau complet expuse la lovituri. M-au legat de celălalt spătar, iar şeful a încălecat peste picioarele mele cu faţa spre mine. Ajutorul său mă lovea peste tălpi, nu ştiu cu ce pentru că nu puteam să văd din cauza şefului destul de masiv. Loviturile erau cumplite. Le simţeam ascuţit în tot corpul, în inimă, în rinichi, în ficat, în creier. Mai târziu am simţit că între organe şi terminaţiile nervoase din talpa piciorului există o relaţie. Fiecare parte a corpului are o zonă reflexă specifică ce corespunde terminaţiei nervului. Acţionând asupra zonelor reflexe din talpa piciorului, se acţionează, de fapt, asupra organelor corespunzătoare. Cea mai grea lovitură am primit-o în bolta piciorului stâng. Am rămas cu o durere pentru toată viaţa, durere care, la frig, devine de nesuportat. În tot acest timp şeful mă plesnea din când în când peste faţă şi îmi cerea legăturile din Alba. Se întrerupea când îl încuraja pe călău: «Dă-i, dă-i, dă-i!» Eram năucită. Mă rugam cu disperare să mor, să înceteze supliciul. Mă rugam să pot măcar urla. Dar nu puteam scoate niciun sunet. Mi-am încălţat sandalele pe nişte tălpi care erau o flacără dureroasă.”

Cărţi:

• În Duhul Adevărului, Ilarion Felea
• Din temniţe spre Sinaxare, Justinian Chira
• În temniţele japoneze, Olga Moss
„Acolo unde lipseşte curajul nicio altă virtute nu poate supravieţui.”(CS Lewis)

Leadership de aur, John C Maxwell

Statutul de lider, atât cel formal cât şi cel informal, implică existenţa unu caracter şi a unei personalităţi structurate pe o ierarhizare funcţională de trăsături, calităţi, abilităţi, competenţe, idei, afecte şi cogniţii, şi nu numai. Îmi recunosc declarat, limitarea cunoştinţelor mele în domeniu anterior amintit şi dorinţa de a împărtăşii cu cei dragi frânturile ce s-au agăţat în dendritele sau axonul neuronilor în urma lecturării unei dintre operele oferite spre înţelepţire nouă, novicilor,de către John C Maxwell.

Note de lectură

Unu este număr este prea mic pentru a atinge măreţia . - Legea semnificaţiei


Capacităţile de lider se dezvoltă în fiecare zi.- Legea procesului

Nimeni nu a ajuns vreodată în vârf de unul singur .


Credibilitatea unui lider începe cu succesul personal. Se încheie cu ajutorul oferit altora pentru a obţine succesul.



Doar un lider care a urmat bine pe altcineva ştie cum să îi conducă pe alţii cum trebuie. Îmbunătăţirea continuă a capacităţii de empatizare precum şi parcurgerea conştientă a etapelor în evoluţia profesională sub fidela ascultare a liderului dezvoltă un spirit zvelt al înţelegerii celorlalţi atât de necesar unui optim relaţional.


Pasiunea separă extraordinarul de banal .Talentul şi oportunitatea nu ne vor propulsa singure spre vârf.



O ureche surdă e primul semn al unei minţi încuiate.



Mai multe minţi bune care cooperează sunt întotdeauna mai eficiente decât una care munceşte singură.



Imaginaţi-vă viaţa ca pe un joc în care jonglaţi cu vreo cinci mingi. Le daţi nume – muncă, familie, sănătate, prieteni, spirit şi le ţineţi pe toate în aer. Curând veţi înţelege că munca este o minge din cauciuc. Dacă o scăpaţi, va sări înapoi. Dar celelalte patru – familia, prieteni, sănătatea şi spiritul sunt făcute din sticlă. Dacă scăpaţi vreuna dintre acestea, va fi iremediabil uzată, ciobită, zgâriată, stricată sau chiar spartă. Nu va mai fi niciodată la fel. (Brain Duson).



Învaţă să trăieşti după inima ta. Şi dacă oamenii te împiedică, nu-i lua în seamă. Dacă oamenii te urăsc să nu îţi pese. Cântă-ţi cântecul, visează-ţi visul, speră-ţi speranţa şi înalţă-ţi ruga.(Parkeham Beatty). E dificil a ajunge să accepţi necesitatea de a fi diferit faţă de majoritatea dar e vital pentru a putea creiona şi trăi un vis.

Odată am citit un studiu care afirma că auzim jumătate din ceea ce ni se spune, ascultăm jumătate din ceea ce auzim, înţelegem jumătate din acestea, credem jumătate din ceea ce înţelegem şi reţinem doar jumătate din asta. Dacă transpui aceste presupuneri într-o zi de muncă de opt ore iată de înseamnă:


• Îţi petreci jumătate din zi - adică 4 ore în activităţi de ascultare
• Auzi cam 2 ore din ceea ce s-a spus

• De fapt, asculţi doar o oră din acestea

• Înţelegi doar 30 de minute din acea oră

• Crezi doar 15 minute

• Şi reţii mai puţin de 8 minute din tot ceea ce s-a spus. Ar trebui să ne dea cu adevărat de gândit!



Cea mai mare greşeală pe care o poţi face în încercarea de a vorbi convingător este să dai prioritate exprimării sentimentelor şi idelor tale. Lucru pe care îl vor cei mai mulţi oameni este să fie ascultaţi, respectaţi şi înţeleşi. În clipa în care văd că sunt înţeleşi, oamenii devin mai motivaţi să îţi înţeleagă punctul de vedere.

 

6 reguli pentru un lidership de succes:


• Controlează-ţi destinul, altfel o va face altcineva

• Acceptă realitatea aşa cum este nu aşa cum a fost sau cum ai vrea să fie

• Fii sincer cu toată lumea
• Nu gestiona, condu

• Schimbă-te înainte să fii nevoit să o faci

• Dacă nu ai un avantaj competitiv, nu concura.(Jack Welch)


Poţi să cumperi timpul unui om, prezenţa lui fizică într-un anumit loc, poţi chiar să cumperi un număr stabilit de mişcări musculare pe oră. Dar nu poţi cumpăra entuziasmul… loialitatea, nu poţi cumpăra devotamentul inimii, al minţii sau al sufletului. Pe acestea trebuie să trebuie să le câştigi. (Clarence Francis)

 Principalii cinci factori de excelenţă într-o organizaţie: oamenii, oamenii, oamenii, oamenii, oamenii. (Walter Bruckart)



Principalele caracteristici ale liderilor buni sau ale potenţialilor lideri :


• Flexibilitate

• Discernământ

• Perspectivă

• Comunicare

• Siguranţă

• Disponibilitate

• Ingeniozitate

• Maturitate

• Rezistenţă

• Încredere . - e o listă asupra căreia îmi doresc să pot reflecta zi de zi.



Persoana interesată de succes trebuie să înveţe să privească eşecul ca fiind o parte sănătoasă, inevitabilă a procesului prin care se ajunge în vârf. (Joyce Brothers) .Prima lecţie oferită de tatăl meu, în perioada de început a scurtei mele cariere în tenisul de câmp, a fost legată de învăţarea semnificaţiei unei partide pierdute. Îi sunt foarte recunoscătoare şi pentru asta!


Gestionarea vieţii începe cu o conştientizare a timpului şi a alegerilor pe care trebuie să le facem pentru a fi buni slujitori ai acestuia.





Tristă este pentru orice om ziua în care devine satisfăcut de viaţa pe care o duce, de gândurile pe care le are şi de faptele pe care le face; când la porţile sufletului său încetează să mai bată dorinţa de a face ceva important, pe care îl caută şi ştie că a fost creat să-l facă. (Phillips Brooks)



Regim de dezvoltare extrem de disciplinat:


• Citesc zilnic pentru a mă descurca în viaţa personală

• Ascult zilnic pentru a-mi extinde perspectivele

• Gândesc zilnic pentru a aplica ceea ce învăţ

• Arhivez zilnic pentru a păstra ceea ce învăţ.



Nu lăsa să treacă nici măcar o zi fără să priveşti o operă de artă perfectă şi să asculţi o piesă muzicală minunată şi să citeşti un fragment dintr-o carte extraordinară. (Geothe)



Curajul nu se limitează la câmpul de luptă, la Indianapolis 500 sau la a prinde un hoţ care ţi-a intrat în casă. Testele de curaj adevărate sunt mult mai tăcute. Sunt cele interioare, ca a rămâne credincios când nimeni nu se uită, ca a îndura durerea când camera e goală, ca a rămâne singur atunci când eşti neînţeles.(Chuck Swindoll)



Ştiu un om care a apucat o pisică de coadă şi a învăţat cu 40 de procente mai mult decât cel care nu a făcut-o. (Mark Twain)



Nu trebuie doar să înveţi ceva din fiecare experienţă. Trebuie să înveţi ceva pozitiv.(Allen Neuharth)



Oamenilor nu le pasă cât de mult ştii până când nu află cât de mult îţi pasă.



Succesul este trecător dar relaţiile rămân.



Cel care întreabă este un prost pentru cinci minute, dar cel care nu întreabă este prost pe vecie.(proverb chinezesc). Întrebările de calitate generează viaţă de calitate. Oamenii de succes pun întrebări mai bune şi generează răspunsuri mai bune.

 

4 lucruri esenţiale de oferit prin educaţie copiilor:


• Dragoste necondiţionată

• O fundaţie clădită pe credinţă

• Principii de viaţă

• Siguranţă emoţională

Şi totul depinde de noi; de noi cei care ne conducem propria fiinţă spre succes. De cei care ne trezim în fiecare zi şi facem alegerile optime pentru viaţa noastră şi a celor din jur. Auto-dezvoltare, vis, curaj, perfecţionare, pregătire continuă, comunicare, dragoste, credinţă, tonus psihic optim sunt doar câteva din importantele aspecte atinse de autor.

Declar deschis şi din inimă: m e r i t ă    î n t r e a g a    a t e n ţ i e!

Atitudinea este totul, Jeff Jeller

„fiecare dintre noi luminează o cameră: unii când intră iar alţii când ies”

Atitudinea este fereastra ta către lume

Devenim ceea ce credem că vom deveni.

        Printre altele, mi-am dat seama, de curând(mai bine mai târziu decât niciodată) că lectura cărţilor motivaţionale e adevărată privelişte de prospeţime pentru mintea bombardată zi de zi cu banalităţi politice, economice, sociale, invidii rasiste sau dorinţe de destabilizare. Drept urmare, încerc a construi un obicei din a-mi dedica timp acestui gen literar.

         „Atitudinea este totul” este una dintre cărţile ce reaminteşte importanţa viselor în viaţa personală, vitalitatea existenţei unor angajamente precum şi a perseverenţei întreţinute în ciuda tuturor obstacolelor apărute: „recompensele pe care le primesc cei care perseverează depăşesc cu mult durerea care trebuie să preceadă victoria.”(Ted Engstrom); „cu un talent obişnuit şi o perseverenţă extraordinară orice lucru poate fi atins”(Sir Thomas Buxton). Cuvintele reprezintă, de asemenea, părţi esenţiale ale noastre şi sunt cele care mijlocesc atitudinile fiecăruia dintre noi: „dezvăluie starea de spirit, caracterul şi dispoziţia vorbitorului(Plutarh)”. De asemenea, trebuie să recunoaştem că este un adevărat beneficiu să petrecem timp în preajma oamenilor pozitivi şi plini de viaţă. Stă în puterea noastră să ne orientăm timpul şi spaţiul; satisfacţiile personale ţin de alegerile făcute de noi! De notat este şi faptul că investiţia în atitudinea şi starea noastră de spirit este una cu adevărat puţin costisitoare. De ce să fim trişti sau morocănoşi zi de zi când seninătatea inimii, frumuseţea gândurilor sau zâmbetul feţei e la îndemâna fiecăruia dintre noi?

„Remarcabil este faptul că putem alege zilnic ce atitudine vom adopta în acea zi. Nu putem schimba trecutul… nu putem schimba faptul că oamenii vor acţiona într-un anumit fel. Nu putem schimba inevitabilul. Singurul lucru pe care îl putem face este să cântăm pe singura strună pe care o avem, şi aceasta este propria atitudine.”(Charles Swindoll)

La taifas cu Aurora Liiceanu

Cu mare interes am cumpărat noua carte a doamnei Liiceanu. Având experienţa întâlnirilor anterioare, în lectura mea, cu romanele ei(trei dintre ele publicate în 2010), expectanţele mele păreau a se prezenta la un nivel ridicat. Mă gândeam că voi avea un week-end superb, sau cel puţin o câteva ore, în compania ideilor autoarei. Nu subnutrită mi-a fost dezamăgirea când am parcurs filă cu filă noua apariţie editorială.

Încercând a înţelege ceea ce s-a dorit a fi această carte şi acordându-i circumstanţe atenuante(a fost citită în paralel cu una dintre operele lui Steinhardt) am adoptat o atitudine deschisă şi tolerantă: am acceptat negativismul şi fatalitatea prezente în fiecare povestioară-dramă a existenţei feminine, solidaritatea de gen a plecat inima în faţa slăbiciunii firii iar mintea a închis un ochi pentru a putea finaliza lectura.

Să privim însă partea plină a textului: ideea amănuntului biografic declanşator a domnului Adrian Neculau, citatele lui Andrei Pleşu precum şi numeroasele proverbe româneşti. Însă cam atât. Să fie oare de vină dorinţa prea mare a autoarei de a poza continuu, în media, ca scriitor de succes sau fantoma frustrărilor comuniste? Oricare ar fi cauza in-succesului îmi declar şi susţin dez-amăgirea.

Cele mai importante lecţii de viaţă; 20 de lucruri care contează, Hal Urban

          Mărturisesc recunoştinţa faţă de cel care mi-a aşezat în mână această cartea. În urmă cu câteva zile, gândeam cu voce tare şi implicit explicam unui om foarte drag mie, că pentru a menţine o dietă mentală sănătoasă e necesar să rămâi conectat la valorile care ţi-o asigură.

      Lectura simplă, facilă, împresurată cu idei comune dar greu de conştientizat, fărâme mentale ascunse în spatele răutăţilor societăţii de azi, mi-a amintit că mai există, chiar şi acum, oameni diferiţi, fiinţe dornice de a se dezvolta armonios în ciuda inserţiilor zilnice de negativism.

        Toţi ştim cât de important e râsul pentru starea mentală personală dar nu realizăm că acesta poate reprezenta şi „cea mai scurtă distanţă între doi oameni”. De asemenea, ne amintim cu greu că, „Dumnezeu ne-a dăruit liberul arbitru şi nimeni nu ne poate priva de acesta”. Prin alegerile pe care avem zilnic oportunitatea să le facem putem opta pentru formarea deprinderilor pozitive sau desfiinţarea celor negative: „Cultivă un gest… vei culege o deprindere; cultivă o deprindere…vei culege caracter; cultivă caracter…vei culege destinul.” George Dana Boardman. Pe lângă acestea, Hal Urban aduce în discuţie conceptul gândirii constructive, importanţa scopurilor în viaţa unui om, disciplina personală, modalitatea de abordare corectă a muncii precum şi dificultăţile apărute zi de zi în viaţa fiecăruia.

Poate cea mai importantă lecţie de viaţă însuşită(cel puţin la nivel de concept) este cea a dezvoltării complementare a celor trei laturi esenţiale ale personalităţii: fizică, mentală şi spirituală.

Urmare la lectură…

îmi doresc să resuscitez visele, să-mi aşez scopuri, să învăţ a gândi constructiv, să simt că trăiesc spiritual şi să pot oferi organismului meu o detensionare prin exerciţiu fizic regulat.

"Cele mai bune lucruri in viata nu costa nimic. Tehnologia, indiferent de nivel său de dezvoltare nu poate produce fericire, împlinire. " (Hal Urban)

În genul tinerilor, N Steinhardt

Roman marcant al începuturilor literare ale lui N Steinhardt, cu idei aşezate incisiv şi parodic dar care ascund în umbră admiraţia autorului în faţa scrierilor celor contemporani lui.

Convorbiri despre N Steinhardt, Călin Emilian CIRA

O carte ce întregeşte portretul lui N St. oferit posterităţii

                      Achiziţionată la o scurtă vizită a mănăstirii Rohia, cartea domnului Călin Emilian CIRA scoate la lumină, prin intermediul câtorva dintre cei ce au avut privilegiul de a se găsi în proximitatea lui N Steihardt, aspecte ale vieţii monahale ale acestuia. Imaginea sa de om, de monah tuns la monahism în secret, ascultarea de bibliotecar şi clopotar primită la mănăstire, viaţa simplă, prima predică rostită, moartea, impactul acesteia asupra celor dragi lui, sunt doar câteva dintre detaliile ce facilitează înţelegerea operei şi vieţii  evreului botezat ortodox, Steinhardt.

                Dialogurile prezentate cronologic, deşi sumar realizate, direcţionate în limite comune, dezvăluie, în ciuda prezenţei permanente a securităţii în viaţa monahului, liniştea, simplitatea, căldura sufletească şi confortul interior de la Rohia. Fiecare experienţă în preajma lui N St a născut poveşti fortifiante intelectual şi plăcut-sensibile la nivel afective.

„Prin iubire şi prin credinţă, prin iubirea credinţei înseamnă să-ţi fortifici propria personalitate.”


„nu poţi dobândi fericire atâta timp cât nu te eliberezi de frică şi nu te apropii de Dumnezeu”

Între viaţă şi cărţi, N Steinhardt

Orice împlinire artistică a implicat şi va implica întotdeauna curajul şi libertatea.”

Cutremur al comodităţii: e prima idee ce îţi înfioară creierul la contactul cu oricare dintre operele lui Nicolae Stainhardt. Profunzimea, imensitatea lecturilor, raţiunea, sensibilitatea, adâncimea sensului, constructivismul criticilor sunt doar câteva dintre aspectele născute din contactul cu opera lui Stainhardt. Imensitatea afectivului şi intelectului adevăratului om stârneşte în oricare dintre noi, cei efemeri, sentimentul micimii noastre în faţa unor asemenea valori. E momentul să arătăm măcar o fărâmă de recunoştinţă faţă de bunătatea critică, supremaţia morală şi imensitatea intelectuală a valorilor umane româneşti.

Referitor la capodopera Între viaţă şi cărţi aş dori, mai întâi, să îmi exprim neliniştea, teama că ar putea fi adevărată supoziţia generată de unul dintre scrierile romanului(„Reţeta ideală a unui roman de tip nou”): N Steinhard aşează, prin caracteristicile esenţiale ale romanului contemporan, nivelul intelectului de azi la un nivel minim. Unicitatea personajului, monologul esenţial, incertitudinea clasei sociale, a vârstei, a stabilităţii spaţiale precum şi tânguirea, bocetul, bolborosirea singurului protagonist al cuprinsului mă trimite cu mintea la incapacitatea noastră, a celor din ziua de azi, de a înţelege structuri verbale şi de conţinut ceva mai complicate decât atât. Personajul central al romanului despre care se face vorbire- unicul, insul, sinele conştiinţa, vocea – nu cugetă şi nici nu cuvântează; ci se frământă şi scânceşte. Lăuntrul psihic mai este eventual străfunlgerat de aduceri-aminte, altmiteri nici el nu ştie ce e cu dânsul şi nu poate trăda intenţiile de anonimat şi ne-întruchipare ale autorului. Să fie oare facilizarea comprehensiunii înscrisurilor cauza simplificării scrierilor contemporane?

„A îndrăgi numai o anumită formulă(reţetă) în artă nu-i dovadă de rafinament sau adâncime: numai de imposibilitate a scuturării jugului apăsător al gusturilor neaerisite. Poate că se numeşte intelectual(ori om de gust, nu rob al gusturilor) cel care nu citeşte ori nu ascultă ori nu priveşte ceea ce-l interesează, ci mereu îl interesează ceea ce priveşte, ascultă ori citeşte. Intelectualul ar fi cel care poate ieşi din sine; creatorul se mărgineşte, admiratorul dimpotrivă.”

„Ferice de cei care s-au prins, se prind şi se vor prinde în provizoriul joc şi-i vor da consistenţă, căci niciodată nu se vor plictisi şi nu vor înseta sau flămânzi după prinsori.”

„Sartre afirmă că suntem condamnaţi la libertate; Merleau-Ponty că suntem condamnaţi la a da sens. Această declaraţie din urmă pare a fi şi mai adevărată decât prima. Dar lucrul cel mai adevărat pare a fi că în lumea aceasta – dacă ne cunoaştem interesul şi ne vrem fericirea – n-avem încotro, suntem osândiţi a face fapte bune şi frumoase!”

Eseu romanţat asupra neizbânzii, N Steinhardt

Câteva reguli-condiţii ale succesului:

• a te cerceta pe tine fără cruţare şi ipocrizie-cunoscând şi tinând mereu seama de paradoxul că cel mai greu lucru din lume e ca omul să nu se mintă pe sine-ca să aflii ce vrei cu adevărat, spre ce ţinteşti în fundul străfundurilor fiinţei tale, când nu te vede şi nu te aude nimeni şi nici conştiinţa ta - moralistă şi ea, civilizată şi exigentă-nu-i de faţă; şi aceea să faci!
• să nu ceri sfaturi, să nu te iei după alţii, la nevoie să te împotriveşti lor şi sfaturilor lor(oricât de înţelepte ar părea, oricât de bine intenţionate ar fi)- şi nici după cerinţele eului tău social;
• să ai un ideal, un ideal foarte înalt şi îndepărtat şi deocamdată înaccesibil, pe care să-l păstrezi ascuns în tainiţele adânci ale fiinţei tale, pe care să nu ţi-l mărturiseşti nici ţie însuţi decât foarte rar, şi de care să te apropii treptat, încet, pas cu pas, mereu.
• totodată să foloseşti orice prilej din afară, să nu-l refuzi(făcând şi salturi dacă va fi cazul), să joci şi pe tablouri secundare(dar să nu le dai voie să fie absorbante, distragante)
• să nu crezi niciodată că îţi este cineva cu ceva dator(şi Societatea mai puţin decât oricine) să nu-ţi închipui că cineva ţi se va înfăţişa vreodată spre a-ţi spune:iată, ai muncit, ca atare, te răsplătim sau: iată, eşti modest şi vrednic, te încununăm.

Noua revoluţie a bunăstării, Zane Paul Pilzer

 

        M-am oprit cu lectura la conţinutul acestei cărţi din curiozitate sinceră. Mărturisesc faptul că nu măruntă mi-a fost surprinderea să găsesc detalii semnificative cu privire la aspecte ce ţin de funcţionalitatea individuală şi nu numai:  alimentaţie corectă, exerciţii fizice, muncă, odihnă, economii, atitudine în faţa vârstei şi a vieţii şi multe altele. Alături de acestea, se găsesc prezentate atât  imaginea industriei wellness cât şi ramurile acesteia. 

       Cu adevărat cred că reprezentarea mea cu privire la un dezirabil stil de viaţă a suferit modificări senmificative în urma lecturii cărţii amintite.  Laptele de vacă produs cu ajutorul antibioticelor, caloriile goale, medicamentele ce susţin profitul unei industrii, medicina centrată pe efecte sunt doar câteva aspecte ce au răsărit din ceaţa mentală.

      Citiţi-o! Chiar merită!

           

Intr-o societate guvernată de principiile bunăstării: 

Bărbatul gras şi bogat a devenit un oximoron, bărbatul slab şi bogat sunt sinonime.

Lasă mâncarea ta să îţi fie medicament şi medicamentul tău să fie mâncarea.(Hipocrate) 

Convorbiri cu Octavian PALER, Daniel Cristea-Enache

         Re-întâlnind sentimentul confortului intelectual dat de lectura cărţilor lui Octavian PALER, mi-am dedicat bucăţi din timpul meu liber lecturii Convorbirilor cu acesta.


Aşezată pe un fir comprehensibil direcţionat de întrebări ale jurnalistului, cartea dezvăluie ultimele trăiri ale unuia dintre prea-modeştii autori români ai ultimelor vremuri.


        Ajuns la capătul călătoriei vieţii sale, Paler dezvăluie marile regrete personale. Incapacitatea de a socializa optim, singurătatea implicită, timiditatea introvertitului, ne-credinţa în Dumnezeu, sunt doar câteva dintre apăsările psihicului acestuia; alăturate fiind de suferinţele fizice specifice vârstei. Intelectual al vremii sale, fiinţând în tranziţia orânduielilor sociale, Paler îţi exprimă dez-aprobarea faţă de lipsa progresului spiritual(şi nu numai) a societăţii contemporane invocând şi un soi de relaţii proaste pe care aceasta le are cu realitatea:

Civilizaţia a făcut din om un maniac al informaţiilor dar l-a silit să piardă legătura cu sine.


Democraţia n-are bani de cultură, dar ne asigură libertatea de a ne înjura şi a ne detesta în public

.
Şi totuşi…


 „Important e să ne străduim până la capăt. Dacă putem. Dacă avem resurse. Dacă ajungem să credem că nu măsura ne poate scoate din mediocritate, ci harul de a dori, de a visa, de a iubi fără măsură.”

 

Calomnii mitologice, Octavian Paler

O frunte limpede ce ascunde o minte pe măsură...
Octavian Paler

 "Calomnii mitologice" -ultima operă scrisă a autorului, roman la care scriitorul şi-a întâlnit moartea. 
Centrat pe ideea imposibilităţii lumii moderne de a crea mituri, romanul se compune din conferinţe nerostite ale autorului, pornite de la idei ale miturilor antice şi scrise în jurul  unor subiecte ca: moartea, dragostea, bătrâneţea, credinţa.

Am lecturat şi adunat câteva idei şi gânduri...mai mult sau mai puţin în ton cu atitudinea melancolică şi tristă a autorului:

• reţeta garantată contra melancoliei: dietă, ocupaţie, limitarea dorinţelor.
• un bărbat prost condamnă ceea ce nu înţelege 
• românul n-a fost tentat să-şi sape gândul în piatră. A preferat să-şi verse focul inimii stând de vorbă cu lumea, o lume trecătoare ca şi el.(Rădulescu-Motru)
• excesele reprezintă singura cale pentru a împlini un destin. Excesele adică "nebunia" de a dori "fără măsură", de a crede "fără măsură", de a visa "fără măsură" şi de a iubi "fără măsură". Desigul, nu orice exces e stimabil.
• ne modelăm viaţa nu doar prin ceea ce facem, ci, mai ales, prin ceea ce nu facem. Prin ceea ce nu îndrăznim să îndrăznim, să dorim, să  visăm. O "nebunie"  frumoasă  valorează mai mult decât un întreg tratat de înţelepciune.
• apoape toţi zeii greci îşi pierdeau subit simţul divinităţii când dădeau cu ochii de o femeie frumoasă 

• mostră de "umor" pe un suvenir din San Marino :  

Femeia e ca Pământul.
La 20 de ani e ca Africa: explorată parţial.
La 30 de ani e ca India: caldă şi misterioasă.
La 40 de ani e ca America: tehnic, perfectă.
La 50 de ani e ca Europa: în ruină.
La 60 de ani e ca Siberia: toţi ştiu unde e dar nimeni nu vrea să se ducă acolo.

•    există înfrângeri mai valoroase decât victoriile.

 şi mi-a rămas în minte, dintre toate regretele şi nostalgiile mult admiratului Paler cu:

 Azi cred că a dori "fără măsură", a visa "fără măsură", a iubi "fără măsură" e "nebunia"pe care ar trebui să o râvnim. Evident, dacă suntem capabili de ea. 

Therese Desqueyroux, Francois Mauriac

Imaginea în faţa lumii mai presus decât orice.

O materializare realistă a exteriorizării frustrărilor unui cuplu ne-potrivit împerecheat. Un bărbat cu stare, inteligent, şcolit cu înclinaţii spre  vânătoare, dornic de a promova o imagine ne-realistă a familiei sale în locul unei realităţi dureroase. Orgoliul masculin, dorinţa de admiraţie şi falsitatea caracterului transformă un cuplu în două individualităţi unite aparent de taina căsătoriei. De cealaltă parte, Therese, o tânără isteaţă, căsătorită din naivitate cu bărbatul anterior expus, constată eşecul mariajului său şi, condusă de frustrări ivite din incompatibilitate intelectuală, încearcă să îţi ucidă partenerul de suferinţă.

Schimbarea ca oportunitate, Ralph BRUKSOS

Recunosc că mă re-găsesc într-un moment al schimbării dar nu acesta a fost motivul pentru care m-am oprit cu lectura la această carte. Intuiţia mi-a sugerat că voi găsi amănunte semnificative şi aplicabile practic cu privire la procesul schimbării iar americanii sunt recunoscuţi drept practicieni devotaţi.

Încă de la primul contact cu lectura am simţit atitudinea pozitivă şi tendinţa pregnantă a autorului de a etala partea plină a unui pahar pe jumătate gol. Dorinţa de a insufla acest pozitivism nu poate porni decât din mintea şi sufletul unui om ce a dobândit şi practicat un stil de viaţă funcţional.

Schimbarea, din punct de vedere al autorului, este un dat inevitabil ce implică o atitudini şi comportamente distincte în rândul oamenilor în funcţie de raportarea pe care aceştia o au faţă ce ceea ce li se întâmplă. Analizarea procesului schimbării, ca o etapizare complexă şi evolutivă de atitudini corespunzătoare, ne poate facilita transformarea unui eşec personal într-o reuşită. Cele stadii, detaliate consecvent, construiesc o abordare coerentă a schimbării. Astfel:

-hipotermia: stare de euforie moderată caracterizată de imposibilitatea surmontării unui fapt al existenţei

-disconfortul: stare de revoltă faţă de conjunctură şi de clişeele mentale vehiculate

-analiza: momentul în care se iveşte ideea de schimbare în viaţa individului

-explorarea: analiza posibilităţii de a schimba ceva în vederea surmontării dificultăţilor

-experimantarea: testarea soluţiilor detectate prin diferite metode

-decizia: luarea unor hotărârii şi experimentarea unei serii semnificative de temeri

-angajamentul: sau etapa alegerii finalizării procesului sau închiderii personale într-un cerc vicios

-revenirea: orice proces poate fi sortit unei re-editări.

„Procesul implică întotdeauna riscuri. Nu poţi ajunge mai departe fără să laşi o parte din tine în urmă.(Frederick Wilcox)”

Merită! Ai multe de învăţat!

Cei care aduc groaza, Hans Magnus Enzensberger

O altă carte oferită drept premiu de către Radio România Cultural; un scurt eseu dedicat portretului atentatorului sinucigaş. Până să citesc ceea ce Enzensberger a redat în cartea sa, nu am crezut că perdanţii vor primi atenţie din partea celorlalţi. Mai mul decât atât, li se oferă acestora şi o caracterizare definitorie:

atitudine disperată faţă de propriul eşec, goană după ţapi ispăţitori, pierdere a simţului realităţii, nevoie de răzbunare, obsesia virilităţii, sentiment de superioritate, dorinţă de a deveni stăpân pe propria moarte şi peste viaţa celorlalţi.

...mă întreb dacă a fost scrisă sub impulsul propriului exemplu sau a frustrărilor persoanle?

Vampirul din Ropraz, Chessex Jacques

A fost o carte primită drept premiu de la Radio România Cultural şi, dat fiind faptul că lectura mea în sfera vampirilor este sărăcăcioasă, iar cartea de faţă a fost preamiată cu premiul Goncourt, am decis a o citi. Fără prea mari expectanţe, la o pauză între munci, uşor de lecturat, prea puţin consistentă şi totodată fără a fi voluminoasă, cartea nu oferă nimic spectaculos: câteva aspecte din viaţa unui violator-ucigaş sadic ce are şansa de a deveni erou prin participarea sa în război. Un întemniţat evadat ce moare şi devine soldatul necunoscut îngropat sub Arcul de Triumf. Atât!       

Eşec personal: Iubim, Octav Dessila

 

Curiozitatea m-a determinat să caut cartea de miercuri de la Jurnalul naţional. Găsind un autor străin culturii mele literare şi încercând să-mi fac o reprezentare fidelă a sa, am descoperit imaginea unui ofiţer de carieră ce s-a oprit şi asupra scrisului. Dorinţa de a vedea cum îşi se etalează în cuvinte un om al armelor, şi mai mult decât atât, prin intermediul unui roman de dragoste, m-a făcut să intercalez Iubim  a lui Octav Dessila în planul meu de lectură. 

" Născut la Bucureşti, în 1895, romancierul şi dramaturgul Octav Dessila a deţinut după primul război funcţii importante. A fost ataşat militar la Legaţia Română din Viena şi şef de cabinet la Preşedinţia Consiliului de Miniştri." (http://www.jurnalul.ro/stire-biblioteca-pentru-toti/ne-inaltam-si-omoram-din-cauza-iubirii-550926.html) <- a fost fraza ce m-a adus în ipostaza de cititor al romanului Iubim. 

Lectura greoaie scrisă folosind regionalisme moldoveneşti m-a făcut să renunţ după 100 de pagini parcurse anevoios. Deşi va fi grea apăsarea ce mă va însoţi datorită dezarmării în faţa unui asemenea lecturi, voi accepta  înfrângerea acceptând-o ca pe un eşec personal.  

Uf!

P S: şi totuşi nu a fost degeaba: invariabilul plictiseşte! e bine a nu fi uitat!

Castelul pălărierului, primul roman al scriitorului scoţian A.J. Cronin

Deşi m-am aplecat asupra lecturii acestui roman fără a avea o recomandare prealabilă, imaginea societăţii engleze a secolului XIX m-a încântat. Povestea lui James Brodie, pălărierul supramotivat de considerentele personale cu privire la originea sa de viţă nobilă, o brută prea puţin rafinată, orgolioasă şi animalic exteriorizată, este creată după şablonul bărbatului excesiv de orgolios. O atitudine necorespunzătoare faţă de propria personaă cât şi faţă de familia sa a dus la destrămarea unei căsnicii şi nu numai.
Fără prea multe idei, o lectură plăcută şi relaxantă, o finalitatea previzibilă şi o dramă generată din mândrie personală.

Lectură plăcută!

Vinovat de iubire, primul roman al poetului Adrian PĂUNESCU

A decis să-şi publice un prim roman la 20 de ani după ce l-a scris. Şi-a învins propria comoditate şi a dat spre publicare însăşi parte din propria sa viaţă. Adrian Păunescu a aşezat prin cuvinte o îmbinare a unor destine: doi bărbaţi cu experienţe comune. Evenimente afective caracteristice cursului vieţii unui bărbat, detalii erotice semnificative, relaţii interpersonale simple, idei medii şi cam atât.
Pe lângă acestea ...afirmaţia autorului şi textul romanului nu pot decât să îmi trezească surprinderea la re-găsirea  sentimentul de mândrie personală a domnului Păunescu redat în prezentarea multiplelor relaţii avute cu femei.

Îmi asum subiectivismul dar nu reuşesc a  o re-comanda spre lectură.

D.H. Lawrence Amantul doamnei Chatterley

O poveste simplă: o tânără, soţie a unui bărbat din înalta societate engleză rămas paralizat după război, se îndrăgosteşte de paznicul domeniului de vânătoare. Conştientizându-şi poziţia de văduvă din punct de vedere al relaţiilor fizice cu soţul său, aceasta se decide să aibă un copil cu un bărbat atrăgător fizic dar ursuz şi necizelat. Întreg romanul creionează, fin, conflictul interior al femeii aflate între doi bărbaţi: unul reprezentând o categorie socio-intelectuală rafinată iar altul ce se regăseşte printre oamenii de rând.

Imaginea femeii în cautarea propriei fericiri...la asta m-a dus gândul lecturând cartea...

Natura e un mănunchi de legi fixe, iar natura umană e o îmbinare de vechi deprinderi şi simţăminte fixe. Dar în lăuntrul naturii există o scânteie care uneori pătrunde în conştiinţă şi pricinuieşte închircirea vechilor deprinderi şi ivirea altora noi, şi care poate chiar să dezrădăcineze vechile deprinderi şi să producă un mic haos creator, din care răsare o nouă natură umană. (D.H. Lawrence Amantul doamnei Chatterley)

Aurora Liiceanu

Mi-a plăcut! Aştept o sedimentare a primei lecturi, o posibilă imagine cu privire la carte iar apoi am sa îi ofer o nouă lectură...pentru că mi-a plăcut!

Nevoia de amintiri frumoase ne face să re-trăim...

Autor : Vladimir Nabokov


Editura: Humanitas

An aparitie: 2004

Numar de pagini: 152 pagini

Colectia: Cartea de pe noptiera

ISBN: 9735007800

 
Într-o pensiune din Berlin, Lev Ganin, un ofiţer tânăr re-momorează secvenţe afective ale trecutului personal. Amintirea iubitei acestuia din tinereţe este costruită prin interemediul schiţării portreului actualului soţ şi a sentimentelor detestabile avute pentru el.
 

Din cauza depărtării Rusiei şi pentru ca nostalgia rămâne întraga viaţă o companie înnebunitoare căreia învăţăm să-i suportăm extravaganţele consternante în public, nu mă simt deloc stânjenit să mărturisesc caracterul sentimental al ... legăturii cu primul meu roman.

Primul roman a lui Vladimir Nabokov, o tendiţă evidentă de

a-şi exhiba viaţa intimă, instalându-se în primul său roman sau introducând în el un locţiitor al său

...o scriere puternic încărcată afectiv la nivel autobiografic.

Invitaţie la vals, Mihail Drumeş

Am cumpărat cartea impeună cu ziarul Jurnalul. Scopul achiziţiei:  întregirea colecţiei Biblioteca pentru toţi, nimic mai mult. O remarca acidă din partea unei persoane, o conjunctură favorabilă şi am decis a-mi petrece o bucată de timp printre rândurile cărţii.
Recunosc, de ce nu aş face-o ? Mi-a plăcut, m-a relaxat, m-a dăruit un gram de energie pozitivă. Un text  clar, fără neologisme, accesibil oamenilor cu o cultură generală medie. Roman simplu, literatură de consum, Invitaţie la vals nu ascunde idei sub umbrele vorbelor. E doar o poveste de dragoste dintre un tânar eminent dar aventurier, Tudor Petrican şi femeia unică, Micaela. Orgolii, afecte transformate involuntar în sentimente, derularea firească a unei idile finalizată tragic, ar fi câteva dintre elementele regăsite.

Au rămas în minte...:

Dacă mi-ar păsa de suferinţa pe care o las în urmă şi aş căta să o alin, nu m-aş abate mereu din cale? Prefer să merg înainte! Drumul iningătorului e înainte ! Chiar dacă ar călca pe cadavre!

mi-ar plăcea ca empatia cu acest citat să aibă ca finalitate o trăsătură comportamentală  definitorie

era de preferat iadul cu o femeie deşteaptă, decât paradisul cu una proastă

Lucruri transparente...pen-ultimul roman scris de Nabokov

Un personaj literar conturat prin prisma unei arhitecturi afective deosebite cu o voinţă şi sensibilitate aparte:  cu asta am rămas în minte în urma lecturii. Numeroase detalii caracteriale şi fizice, plăcute imagini vizuale create de scriitorul rus şi o acţiune relativ simplă, e ceea ce încântă la prima lectură a romanului.

Mai e totuşi ceva..o idee ce parcă vroia să se descripndă din text: .

Cred ca asta este esenta: nu spaima primitiva de moartea fizica, ci durerea incomparabila generata de misterioasa manevra mentala necesara pentru a trece dintr-o forma de existenta in alta

Impresionată de unul dintre romanele lui Nabokov, Lolita, (lectură ce a marcat semnificativ adolescenţa personală) am decis să încerc a regăsi plăcerea lecturii, printre rândurile aceluiaşi scriitor. O vizită la un anticariat clujean şi m-am ales cu  3 romane ale omului cu pricina.

Cel  cel mai scurt roman (100 de pagini) al scriitorului rus  „Ochiul“ (1930), pare a trata  problema identităţii: eu nu exist, există numai miile de oglinzi care mă reflectă. Prin portretele minuţios realizate: un cadavru vesel într-un costum albastru, cu mătreaţă pe umeri, complet ras, cu sprâncene stufoase şi smocuri de păr în nas,era volubil, gălăgios şi curios cu detalii şi contururi remarcabile, prin descrierea comportamentului protagonistului ce doreşte a se integra şi a impresiona reţeaua socială în care actiează, Nabokov generează idei şi imagini deosebite:pentru mine, când făceam dragoste, apogeul era doar un dâmb pustiu cu o privelişte necruţătoare . Alături de tipologii inedite se desprind afecte ivite din ipostaze notabile: dorinţă de sinucidere -> singurătatea apăsătoare regăsită în faţa morţii: am scos hârtia de scris şi plicuri, am găsit în buzunar un ciot amărât de creion şi m-am aşezat la masă, S-a dovedit totuşi că nu aveam cui să îi scriu. Cunoşteam puţini oameni şi nu iubeam pe nimeni .


Viaţa, apăsătoare şi delicată, provoacă plăcere şi chin, dispunând de orbitoare căi de acces la fericire, cu lacrimi, cu o adiere caldă. (...) Ce contează dacă sunt cam banal, cam dezgustător şi că nimeni nu-mi apreciază toate calităţile remarcabile. Sunt fericit că pot să mă uit prelung la mine căci orice om este captivant- da, cu adevărat captivant!

Încă de pe atunci vulpea era vânătorul

Mi-am oferit o nouă şansă de a o înţelege....Un al doilea roman al laureatei Nobel pt literatură... 

Fragment:

       Soţia ofiţerului aşteaptă în hol. Înainte să se învârtească cheia pe dinafară, ea îi deschide uşa din interior. Îi ia bărbatului servieta din mână şi chipiul de pe cap şi spune DELTA DUNĂRII. Ofiţerul mormăie şi încuviinţează din cap. Merge pe urmele nevestei la baie traversând camera. Soţia şade deja pe capacul lăsat al closetului. El îşi scoate cizmele şi le pune în faţa uşii. Soţia îi spune, scoate-ţi cocoşelul. Ofiţerul îşi socate pantalonul de la uniformă şi îl dă nevestei, ea-l împătureşte şi-l pune pe braţ. El îşi scoate izmenele şi se aşază cu picioarele crăcănate peste lighean, se lasă în genunchi şi vede pătrăţelele de faianţă de deasupra oglinzii. Membrul îi atârnă în apă. Când testiculele i se scufundă, soţia îi spune, bine. Când testiculele plutesc la suprafaţa apei, plânge şi ţipă, te-ai regulat până te-ai stors de tot, până ţi cizmele-ţi sunt blege. Ofiţerul îşi apleacă obrazul între genunchi, vede testiculele lui plutitoare, îţi jur, spune el, dragostea mea, îţi jur.

Mi-a trezit un zâmbet fin...mi-a rămas în minte...poate pentru că nu am trăit în perioada cu pricina sau poate pentru că nu reuşesc să înţeleg o realitate apusă.

Nu-i pe lume loc mai trist ca un pat pustiu (Garcia Marquez)

                                                    

      Povestea cărţii poate fi rezumată într-o frază: Angela Vicario este renegată ca soţie încă din noaptea nunţii din pricina pierderii prealabile a fecioriei iar cel acuzat de dez-onorarea ei este ucis de către fraţii gemeni ai femeii.

Nimic în plus...

Despre dragoste şi alţi demoni

Autor     Gabriel Garcia MARQUEZ


Titlul   Despre dragoste şi alţi demoni

Anul apariţiei (ediţiei în limba română)  2006

Editura     RAO BOOKS

Îndrăgind gustul unei scrieri a unui  autor, expectanţele cu privire la următoarea operă lecturată(a aceluiaşi) par a fi cel puţin aceleaşi...însă, de cele mai multe ori, dezamăgirea se lasă invitată...

                  Cu un posibil fundal realist redat în prefaţa romanului, povestea de dragoste descrisă de Marquez se desfăşoară în Cartagina secolului XVIII.

                Sierva Maria este copilul unei căsnicii ivite din interes material şi caracterizate de ură. Ignorată de părinţi, crescută de sclavii familiei, muşcată de un câine turbat, ajungând astfel să fie posedată de diavol, este închisă într-o mănăstire cu scopul de a fi exorcizată. Părintele desemnat a se ocupa de cazul tinerei se îndrăgosteşte de aceasta încercând să îi înţeleagă tainele.

               Realism, poveste, ură, dragoste, îngeri, demoni, imagini contradictorii ale societăţii, nebunie, frustrări ...

Şi totuşi...

Dragostea pare a fi un sentiment împotriva naturii, condamnând doi necunoscuţi la o dependenţă meschină şi nesănătoasă, cu cât mai efemeră, cu atât mai nesănătoasă.

afect pozitiv ..din prima filă

Autor: Marquez, Gabriel Garcia

Editura: RAO

Categoria: Beletristica

  Aş putea-o numi o meditaţie nostalgică asupra vârstei sentimentului.

      Am citit-o de la întâia până la ultima filă fără oprire. Nu mi-a recomandat-o nimeni, nu am căutat-o intenţionat, nu am răsfoit în prealabil pagini legate de opera sau viaţa lui Marquez, m-am întâlnit accdidental cu ea.

                                            Dorinţa de sadisfacere a nevoilor fiziologice de ordin sexual a unui ziarist excentric ajuns la vârsta de 90 de ani se transfomă într-un sentiment neaşteptat şi ne-mai-întâlnit: dragoste. Nefericirea şi singurătatea bătrâneţii unui om ce şi-a alimentat întreaga viaţă cu  aventuri de burlac, dependent al produsele promovate de bordeluri, este unic interpusă cu emoţia primei iubiri.

Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s o plătesc, şi pe puţinele care nu erau de meserie le am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani..

Cam pe la douăzeci de ani am început să ţin un catastif cu numele, vârstă, locul şi câteva însemnări privitoare la împrejurările şi la felul în care se petrece totul. Până la cincizeci de ani, ajunsesem la cinci sute paisprezece femei.

...

M-am trezit în revărsatul zilei, fără să mi amintesc unde mă aflam. Copila dormea mai departe cu spatele la mine, ghemuită ca un făt... A fost ceva nou pentru mine. Nu cunoşteam vicleşugurile seducţiei şi veşnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându mă după preţ decât după farmecele lor, şi făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcaţi, de cele mai multe ori, şi întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui că suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite fără îmbol direa dorinţei sau opreliştile pudorii

 

  P.S. : Să nu mori fără să vezi cât de minunat e să ţi o tragi din dragoste.