Atitudinea este fereastra ta către lume
Devenim ceea ce credem că vom deveni.
Printre altele, mi-am dat seama, de curând(mai bine mai târziu decât niciodată) că lectura cărţilor motivaţionale e adevărată privelişte de prospeţime pentru mintea bombardată zi de zi cu banalităţi politice, economice, sociale, invidii rasiste sau dorinţe de destabilizare. Drept urmare, încerc a construi un obicei din a-mi dedica timp acestui gen literar.
„Atitudinea este totul” este una dintre cărţile ce reaminteşte importanţa viselor în viaţa personală, vitalitatea existenţei unor angajamente precum şi a perseverenţei întreţinute în ciuda tuturor obstacolelor apărute: „recompensele pe care le primesc cei care perseverează depăşesc cu mult durerea care trebuie să preceadă victoria.”(Ted Engstrom); „cu un talent obişnuit şi o perseverenţă extraordinară orice lucru poate fi atins”(Sir Thomas Buxton). Cuvintele reprezintă, de asemenea, părţi esenţiale ale noastre şi sunt cele care mijlocesc atitudinile fiecăruia dintre noi: „dezvăluie starea de spirit, caracterul şi dispoziţia vorbitorului(Plutarh)”. De asemenea, trebuie să recunoaştem că este un adevărat beneficiu să petrecem timp în preajma oamenilor pozitivi şi plini de viaţă. Stă în puterea noastră să ne orientăm timpul şi spaţiul; satisfacţiile personale ţin de alegerile făcute de noi! De notat este şi faptul că investiţia în atitudinea şi starea noastră de spirit este una cu adevărat puţin costisitoare. De ce să fim trişti sau morocănoşi zi de zi când seninătatea inimii, frumuseţea gândurilor sau zâmbetul feţei e la îndemâna fiecăruia dintre noi?
„Remarcabil este faptul că putem alege zilnic ce atitudine vom adopta în acea zi. Nu putem schimba trecutul… nu putem schimba faptul că oamenii vor acţiona într-un anumit fel. Nu putem schimba inevitabilul. Singurul lucru pe care îl putem face este să cântăm pe singura strună pe care o avem, şi aceasta este propria atitudine.”(Charles Swindoll)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu