Faceți căutări pe acest blog

joi, 29 decembrie 2011

Pelerinul rus

                  Carte aşezată de cel mai iubit intelectual român, Andrei Pleşu, pe lista celor 10 cărţi esenţiale într-o viaţă, Pelerinul rus înobilează suflete umane generaţie de generaţie. Înţelepciune, multitudine de idei, profunzime şi complexitate adunate într-un roman iniţiatic. Prin intermediul parcursului evolutiv al unui creştin dornic de a obţine lucrarea plină de har a rugăciunii lui Iisus, se aşterne o lectură unică ce găseşte ecou cu fiecare lectură oferită.

marți, 13 decembrie 2011

Jurnalul convertirii, Danion Vasile




Jurnalul convertirii descrie trecerea mea de la Tantra yoga la Ortodoxie. Drumul a fost greu, cu multe poticniri.(Danion Vasile
Părintele Nicolae Burlan consideră că “Jurnalul convertirii este o reţetă de vindecare pentru mulţi dintre cei ce, robi fiind, se cred liberi”.

Însoţită de o doză considerabilă de curiozitate, am parcurs şi eu acest jurnal. Îmi declar, repetat e drept, plăcerea de a citi memorialistică. Mărturia grăitoare a şansei pe care Dumnezeu o oferă omului, stă aşezată dibaci cu semnătura  lui Danion Vasile. Evenimentele perindate prin viaţa personală a acestuia începând cu vârsta de 16 ani, experienţa yoghină, convertirea la creştinism precum şi nenumăratele obstacole depăşite sunt doar câteva dintre ideile regăsite sub grutatea cuvintelor. Evidenţierea prin detalii a evoluţiei spirituale, a diferitelor practici de yoga sau tantra nu reprezintă o delectare mentală, având chiar un posibil impact agresiv asupra cititorului; ele se dovedesc însă a fi necesare şi chiar relevante în construcţia integrală a imaginii periplului spiritual. Se poate lesne identifica sensibila demarcare între religia creştină şi diverse alte practici, care, pentru a manipula afectiv, se folosesc inclusiv fondul doctrinar şi chiar normativ al religiei ortodoxe.
Omul conturat, prin raportare la evoluţia sa interioară, este individualitatea înclinată a da crezare teoriilor facile  de plinătate personală. Slăbiciunea afectivă, intelectuală şi fizică precum şi comportamentul deviant, trăsături ale omului anterior amintit, sunt rodul unor practici inoculate necritic din dorinţa de ascensiune directă şi rapidă spre superioritate absolută.
Personal, am găsit în carte, întrebări şi răspunsuri, idei care mi-au format convingeri sau mi-au demontat păreri. Cu drag, o recomand.
Câteva citate care mi-au alergat mintea peste gânduri:
Părintele Rafail e supărat pe aerul de veritabile CAP-uri care domneşte în multe din mănăstirile de la noi. Muncă, muncă şi iar muncă. Stareţii de acolo pun de cele mai multe ori pe primul plan construcţiile, lăsând viaţa duhovnicească pe al doilea. De parcă mănăstirile ar fi şantiere.

Părintele Nicolae zicea: Părinţii care îşi lasă copiii în faţa televizorului sau a  calculatorului fac o greşeală care este foarte greu de reparat în timp. De ce stau copiii cuminţi la televizor? Pentru că, fiind mici, creierul lor rezistă cu greu la succesiunea rapidă de imagini. Mintea lor e solicitată şi de asta par cuminţi. Dar imaginile de pe ecran obosesc mintea. Îi maturizează mai repede. TV-ul este între cei mai mari duşmani ai copilăriei. Copilul uită să se joace: stă fascinat şi vede toate problemele oamenilor mari. Dar nu e pregătit să le înţeleagă.

Cred că dacă aş fi fost catolic sau protestant nu m-aş fi convertit nici în ruptul capului la Ortodoxie. În primul caz, pentru că nu aş fi observat decât cu greu diferenţa, în cel de-al doilea, pentru că m-ar fi speriat formalismul din biserică.

Da, omule, de aceea trebuie să existe eroi, ca să îşi bage nasul acolo unde alţii nu au curajul.



joi, 1 decembrie 2011

Scoala de afaceri, Robert T. Kiyosaki & Sharon L. Lechter

O carte ce are forţa de a schimba mentalităţi. 
Merită !
O singură fraza vreau să adaug: alături de paradigma metamorfozei prin educaţie  emoţională, fizică, mentală şi spirituală se regăseşte abordată importanţa integrării sociale a individului contemporan, precum şi valorizarea adecvată a reţelelor sociale ce ne înconjoară.

Tinerii şi sexualitatea, Danion Vasile



Tinerii şi sexualitatea (   Carte tipărită cu binecuvântarea  Înalt Prea Sfinţitului Serafim, Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale   )

M-am întâlnit cu scrierile lui Danion Vasile  în urmă cu ani; au trecut pe lângă mine iar eu am păşit în grabă depărtându-mă de ele. Nici acum nu reţin exact cum a ajuns cartea în kindle-ul meu.
Doar câteva aspecte aş vrea să împart cu voi :
1. tânărul contemporan, Danion Vasile, convertit la ortodoxie, se adresează, într-un limbaj lense de înţeles, celor intraţi în plină tinereţea vieţii şi nu doar lor;
2. aspectele ce au luat viaţă în mintea şi sub cuvintele autorului sunt departe de a fi neglijate: criza educaţiei, literatura şi media autohtone, atitudini şi comportamente ale tinerilor concetăţeni. 
3. ideile prezentate sunt argumentate şi susţinute prin trimiteri concrete.

Lista de cărţi :
- Danion Vasile - Jurnalul convertirii
- Monica Fermo - Talita Kumi


luni, 14 noiembrie 2011

Fuga către câmpul cu ciori, Savatie Baştovoi

Afirmam convinsă că Dumnezeu, din dragostea pe care o poartă fiinţei omeneşti, oferă fiecăruia dintre noi şansa de a face "stânga împrejur"; de a revedea drumul  pe care aleargă, a-l analiza, a găsi un sens nou sau poate chiar a schimba direcţia. 
Fuga către câmpul cu ciori,  roman al ieromonahului Savatie Baştovoi, susţine încrederea  pe care umila mea experienţă de viaţa mi-a oferit-o în legătură cu şansa fiecăruia din noi. 
Un roman, cu un puternic accent autobiografic, în care se regăseşte evoluţia personală a monahului, din copilărie şi până al momentul maturităţii.Crescut alături de erudiţia tatălui, trecut prin încercarea umilinţei, maturizat în umbra imaginii personale de geniu, Baştovoi ajunge ca din indiferenţă şi lipsă de încredere în posibila existenţă a divinităţii creştine, să simtă existenţa şi puternica influenţă pe care Dumnezeu o are în viaţa sa.

"Lenin: a cunoaşte o limbă înseamnă a putea gândi în ea"

joi, 6 octombrie 2011

Sfânta Teodora de la Sihla , arhimadrid Ioanichie Bălan

Sfanta Teodora de la Sihla,  s-a născut în 1650, la Vanatori, judetul Neamt. A fost prima româncă trecută în rândul sfinţilor.
Cu toate că rămăşiţele sale pământeşti au fost înstrăinate ca urmare a atitudinii de tradare şi  lacomie a familiei Sturza ( a instrainat moastele sfintei noastre ucrainenilor de la Pecersca, in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti.), peştere în care aceasta s-a nevoit insistă a fi un aşternut liniştitor pentru orice suflet de muritor.
Poate că informaţiile strânse în carte nu au veriidicitate integrală, poată că simplitatea limbajului nu cucereşte, însă  impactul mental şi spiritual e autentic.
O vizită a locului (schitul Sihla cu împrejurimile- proximitatea mănăstirii Sihăstria) merită!

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Testament, părintele Arsenie Papacioc

           O restrânsă vizită zilele trecute într-un oraş românesc, Carei, s-a soldat cu achiziţia şi lectura Testamentului, scrisă de părintele Arsenie Papacioc.  Pe cât de scurtă pe atât de impresionantă. Perspectiva cu totul deosebită avută în faţa morţii, dragostea nemărginită pentru Dumnezeu, lupta purtată pentru susţinerea ortodoxiei şi înlăturarea mişcării ecumenice nu pot să nu sădească admiraţie şi respect chiar şi în inima de piatră.

Despre viaţa de familie şi diverse probleme ale lumii contemporane, Ava Arsenie Papacioc

             Zi după zi, ne scurgem prin viaţă prea grăbiţi pentru a ne da seama că avem şi noi cel puţin un rol pe acest Pământ. Graba, societatea, infernul informaţional, agitaţia media, influenţele ne transformă în sclavii unor priorităţi aruncate la întâmplare. Pare aproape imposibil să mai găsim răgaz ( darămite calm şi linişte sufletească) să ne hrănim şi interiorul.
Printre cei dragi mie pe care Dumneazeu şi i-a strâns alături se distinge duhovnicul Techirghiolului, părintele Arsenie Papacioc. Nu simt că ar fi momentul să elogiez anii dăruiţi de domnia sa omenirii. Vreau doar să împart ceea ce am primit şi eu prin lectura a ceea ce a lăsat în urma sa.

Despre viaţa de familie şi diverse probleme ale lumii contemporane, reprezintă o sistematizare a unor idei susţinute prin trăire şi viu grai de părintele Papacioc. Printre acestea:  problematica unei formări duhovniceşti, lepădarea de dreapta socoteală prin acceptarea necritică a CIP-urilor, obligativitatea stimulării reciproce într-o familie cu scopul  finalităţii înălţătoare, imaginea dezirabilă a femeii într-o societate normală.

Organisme modificate genetic, Ioan Vlăducă

            Cred că a venit timpul în care atenţia noastră se cere direcţionată şi spre leacurile tradiţionale încetăţenite printre români.  E vremea să ne reamintim cum putem să ne bucurăm de binefacerile afinului, albăstrelelor, cireşului, mentei sau muşeţelului, a plantelor medicinale cu efect terapeutic. Una dintre lucrările recent apărute la editura Fundaţiei Justin Pîrvu,  Organisme modificate genetic, face referire concis însă bine aşezat în sens la principalele plante medicinale ce se mai găsesc pe teritoriul României.
Alături de utilitatea terapeutică a acestor beneficii naturale, autorul îşi prezintă punctul de vedere cu privire la manipularea opiniei publice referitor la diferite organisme modificate genetic precum şi efectele nocive ale unor medicamente frecvent prescrise şi utilizate în tratamente (ex: paracetamolul).

Realităţi delicate bine construite verbal şi aşezate sugestiv într-un volum ce merită atenţie.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Nebunul, ieromonah Savatie Baştovoi


o lectura uşoară şi captivantă preţ de  treiyeci-patruzeci de minute...

L-am întâlnit pe Savatie Bastovoi în adolescenţă prin „Între Freud şi Hristos”, l-am regăsit nu demult în paginile cărţii „Diavolul este politic corect”, iar azi mi-am înmuiat simţurile în „Nebunul”. 
               Pentru câteva zeci de minute am simţit apăsarea lumii în care trăim. Sunt puţine clipele şi infimi stimulii ce ne îndreaptă spre a conştientiza nepăsarea noastră raportată la „valorile” vremurilor.
                Ideea romanului se constituie în poposirea neaşteptată a unui monah pustnic dovedit ulterior a fi sfânt, într-o localitate a unei cetăţi. Cursul firesc al lucrurilor pare a fi perturbat de Nebunul(Sfântul Simeon), care, odată cu apariţia sa, reuşeşte să destabilizeze obiceiuri şi credinţe încetăţenite. Nebunul este părintele Simeon, cel Nebun întru Hristos,care a părăsit pustia, după ce ajunsese la desăvârşire, din dragoste faţă de oameni, şi din frică de slavă deşartă.Pentru că, gândea el, “Dumnezeu are lucrare cu tot omul şi caută şi la inima desfrânatelor din piaţă de multe ori mai degrabă decât la un pustnic. Printr-un comportament considerat de către localnici atipic, care în fapt este o materializare a unor atitudini comune şi obişnuite, accentuate vădit, acest intrus al locului se implică activ, prin sacrificiul personal, în direcţionarea vieţii comunităţii. După treizeci petrecuţi ca pustnic, îşi sacrifică liniştea personală în scopul mântuirii semenilor. O scriere profundă cu mult adevăr.

Note de lectură:

Când omul zâmbeşte frumos, faţa i se luminează şi te face să-l iubeşti, dar când râde nestăpânit, faţa i se strâmbă şi se înroşeşte.

Cât de deşartă este această viaţă şi zbuciumul omului pe pământ.

Oamenii sunt făcuţi să trăiască în dragoste şi acolo unde este dragoste, acolo trage omul.

Vreme este pentru toate. Este vreme să aduni pietre şi vreme este să le împrăştii. Este vreme să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare. Este vreme de război şi este vreme de pace… pe toate le-a făcut bine Dumnezeu, şi ne-a descoperit calea prin care să ajungem la Dânsul. Toată viaţa omului este un zbucium fără sfârşit, încât omul adună fără să ştie de ce, căci nimic nu rămâne cu el. Toată bogăţia şi înţelepciunea şi slava lumii acesteia pe care le adună omul, pentru cel care ajunge la adevărata cunoaştere încep să pară ca nişte pietre nefolositoare. Pietre pentru că şi bogăţia şi înţelepciunea omenească se adună cu osteneală şi oboseală, ca şi căratul pietrelor, dar cel care a înţeles zădărnicia strădaniilor omeneşti ajunge să le dispreţuiască şi să le împrăştie, şi ce este mai nefolositor decât o grămadă de pietre împrăştiate de care se împiedică toţi? Este vreme de îmbrăţişare pentru că omul din naştere se află în îmbrăţişarea păcatului şi a răului, dar cel care ajunge să cunoască zădărnicia acestuia încearcă să se smulgă şi să scape. Despărţirea din îmbrăţişarea păcatului se dă omului cu mare chin şi luptă sufletească – văzând Dumnezeu voia omului cea bună şi osteneala lui, caută spre el şi, dăruindu-i din belşug harul Său, face să se liniştească inima lui, aducând-o la odihna şi bucuria cea desăvârşită, iar aceasta este vremea de pace.

-         Părinte, cum trebuie să fie vieţuirea noastră?
-         Aşa să trăieşti pe pământ, ca şi cum nu ai fi, dar la plecare să laşi un gol în urma ta!
 

luni, 22 august 2011

Cultura duhului, Rafail Noica

Rafail NOICA

- fiul marelui filosof român Constantin Noica.
- ieromonah ortodox la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon, Essex, Anglia, iar din 1993 sihastru în Munţii Apuseni

- tuns în monahism la mănăstirea Essex de către părintele Sofronie in anul 1965
 
 
 
 
 
Cultura duhului - "dragostea este cuvântul la care se reduc toate poruncile dumnezeieşti"
Locul unde se  regasesc o selecţie din cuvântările rostite în eparhia de Alba Iulia, pe diverse teme: despre duhovnicie, pocăinţa, frică de Dumnezeu, despre om şi valoarea postului şi a iertării în viaţa lui. Trăirea întru Hristos, profunzimea scrisului. capacitatea de sintetizare şi atingere a unor subtilităţi cu totul desoebite, fac din ansamblul textelor adunate sub titulatura Cultura duhului, o oaza de încântare intelectuală şi spirituală.
O perspectivă nouă oferită "cuvântului", imaginea reală a unui duhovnic, şi abordarea culturii din variate perspective sunt doar lapidare referiri la text.
Merită tot timpul !

miercuri, 3 august 2011

Singur ortodoxia, Arsenie PAPACIOC

Singur ortodoxia, Arsenie PAPACIOC


"Dragostea adevărată înseamnă să mă îngrijoreze mântuirea ta şi să nu te las să crezi o asemenea prostie, ci să-ţi atrag atenţia că Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească şi aceasta este cea Ortodoxă, întemeiată de Hristos prin Sfinţii Apostoli."

        Una dintre direcţiile spre care se îndreaptă creştinismul zilelor noastre este ecumenismul. Multiple atitudini, mai mult sau mai puţin binefăcătoare, îşi conturează prezenţa în folclorul autohton. Pentru a înţelege implicaţiile acestui curent ecumenic, e necesar şi a strânge, prin lectură, opinii ale unor mari trăitori contemporani ai ortodoxiei. Singur ortodoxia, reprezintă un pas în spre abordarea ecumenismului în cunoştiinţă de cauză .
         Peste Sinoade, peste dogme, peste drumul spre mîntuire; peste schisma si despre eres; peste succesiunea apostolica şi peste multe altele veţi da citind-o.

joi, 28 iulie 2011

Ne vorbeste Parintele Justin

Dumnezeu te intareste numai sa vrei oleaca sa te tii, ca Dumnezeu te intareste. Fiii lui Brancoveanu au mers unul cate unul, ia, asa pana la cel mai mititel…

O antologie de interviuri cu părintele Justin Pîrvu în care se dezvăluie, pe lângă aspecte ale copilăriei şi vieţii părintelui din perioada încarcerării, opinii ale acestuia cu privire la atitudinea creştinului contemporan.
Cu fieare filă, convingerea credinţei ortodoxe capătă un plus de valoare. Simplitate în exprimare, substanţă şi esenţă, dragoste, căldură sufletească şi blândeţe sunt doar câteva dintre cele regăsite de orice creştin în vorbele duhovnicului de la Petru Vodă.

marți, 26 iulie 2011

Viaţa nu-i croită după calapod, Aurora Liiceanu

Ultima apariţie aflată sub semnătura Aurorei Liiceanu, păstrează orientarea şi stilul deja încetăţenit al autoarei. Structura profesională şi formaţia de psiholog, paşii făcuţi în comunism precum şi experienţa personală se regăsesc pregnant în întreaga antologie de texte.
Elogiul adus Maramureşului, problema copilului şi a familiei contemporane precum şi nevoia omului de a fi admirat au reprezentat puncte deatracţie personală.
Una dintre imaginile ce a căpătat claritate în mintea mea, în urma lecturii, a fost aceea a problemelor rezultate în urma unui divorţ. Puţini dintre cei care au parte de o separare a mariajului conştientizează că există şi soluţionări constructive a situaţiei. Tot redus este şi numărul celor care îţi dau seama de implicaţiile grave  din viaţa unui copil pe care le generează: trocul de negativitate, tendinţa de răbunare a eşecului  prin intermediul copilului sau egoismul personal îndreptat spre trezirea în copil a sentimentului de îndatorare pentru viaţa sacrificată în scopul creşterii şi educării lui.
Nimeni nu poate nega că un copil devine o armă a conflictelor între părinţi. Este o armă ieftină, pentru că poate fi manipulat,poate fi stăpânit de părinţi. Este mic, inocent, dependent de părinţi uşor de păcălit.
Mamele care deţin custodia copilului pot profita de culpabilitatea tatălui care părăseşte cuibul conjuugal, lăsând un loc gol. Accesul tatălui la copil poate fi controlat cu dibăcie, într-un registru al răzbunării, pentru că puterea o are mama.
Lucurile se schimbă când mama îşi ia adio de la tatăl copilului ei şi se întoarce spre sine, îşi soarbe conştient singurătatea, implacabila separare şi începe să se simtă victima libertăţii acordate lui. Libertate pe care ea nu o are. Urmarea este firească: prezenţa lui trebuie dozată . În fond, el trebuie să plătească abandonul. Prezenţa lui trebuie drămuită.

.

luni, 25 iulie 2011

Părinţii Bisericii despre sfârşitul lumii

"Cine trăieşte prezentul salvează trecutul şi cucereşte viitorul"(părintele Arsenie Papacioc)

Moralitatea creştină te obligă la depăşirea pasivităţii şi la direcţionarea atenţiei spre informare sau, cel puţin, luare la cunoştinţă. Din mai mult decât o simplă curiozitate, mi-am dedicat un dram de timp, părerilor exprimate în scris ale părinţilor Bisericii cu privire la sfârşitul lumii.

E drept că "scene apocaliptice au existat mereu în istorie şi poate că adevărul e simplu: vremurile cu catastrofe sunt o constantă a omenirii, un parametru al lumii care trăieşte sub blestem."  Însă "Taina Judecăţii de Apoi este bine păstrată iar copilăroasele încercări de a o dezvălui sunt ca o sfidare a spusei Domnului." (N Steinhardt)

Pentru a vă trezi interesul vă spun că printre cei ale căror opinii au fost adunare cu grijă în această carte se numără şi părintele Dumitr Stăniloaie, monarhul N Steinhardt, Sfântul Iustin Popovici şi Sfântul Nicolae Velimirovici. 
La nivelul ideilor vehiculate, o fărâmă dintre cele ce pot fi regăsite: problema cipurilor, a semnificaţiei numărului 666, a manipulării maselor prin trasformarea realităţii în concepte destabilizatoare, precum şi cea a interpretării semnelor ce prezic sfârşitul lumii.


Note de lectură

Semnele sfârşitului lumii expuse în Sfânta Scriptură:
-predicarea Evangheliei la toate popoarele
-convertirea poporului iudeu la creştinism
-înmulţirea fărădelegilor şi rătăcirea dragostei între oameni, războaie şi catastrofe
-venirea pe pământ a Sfinţilor Ilie şi Enoh
-venirea lui Antihrist şi a apostolilor mincinoşi
-arătarea pe cer a Sfintei Cruci
                                (părintele Dumitru Stăniloaie)

"Rupţi prin păcat de Dumnezeul adevăratelor gânduri, oamenii au înnebunit în gândurile şi cugetările lor şi, fără oboseală, scot la iveală teorii despre lumea fără Dumnezeu şi despre ne-necesitatea lui Dumnezeu."
                                 (părintele Justin Popovici)

"Luaţi aminte: nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte! E făţarnică! E făţarnică pentru că nu se dă pe faţă, e pe jumătate: numai înăuntru, e drămuită. Făţarnică este şi aceea manifestată doar la exterior. Înjumătăţită, necompletată, necurată este şi aceea care se ascunde în interior, se piteşte în găoace şi se teme de lumină."
                                  (N Steinhardt)
"Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire"
                                   (Sf Apostol Pavel) 
"" 


miercuri, 8 iunie 2011

Mânca-v-ar raiul, Ilie Cleopa

    
 De nenunărate ori depăşim în viteză valori şi uneori oameni de valoare. Îmi recunosc indiferenţa, şi nu numai, faţă de personalitatea părintelui Cleopa. Au trecut ani în care scrierile sale au zăcut fără ecou în casă. Însă a venit şi vremea cu omul.
                 Cleopa - cu adevărat  lider spiritual şi moral, cu o educaţie religioasă din familie, având lecturi nenumărate din cărţi sfinte şi numai, multă dragoste, ascultare şi dorinţă de a cunoaşte şi a se instrui, responsabilitate şi rigurozitate, imens har şi afecţiune nestăvilită pentru oameni 
                   Numit pe drept părintele ortodoxiei româneşti, părintele Cleopa a fost unul dintre cei care şi-a dedicat viaţa celorlaţi. Prigonit, nedreptăţit, alungat şi încă neapreciat la adevărata sa valoare, şi-a dăruit întreaga existenţă omenirii. Odată cu trecerea anilor, părintele ne-a lăsat zestre a credinţei sale nemăsurate şi ne veghează din ceruri. 

Mărturie 
Am învăţat de la cel mai mare specialist în suflete  despre valoarea inestimabilă a sufletului fiecăruia dintre noi. Am învăţat să spun mai mult iartă-mă şi să-mi iubesc mai mult semenii. Am învăţat să fiu mai generoasă, dar ce n-am învăţat? Sunt cuvinte ale unei doamne profesor din Focşani, gânduri a căror semnificaţie o resimt personal. 

Toţi comunicăm, dar puţini stabilim relaţii, JOHN Maxwell

          Mi-a fost cerută părerea cu privire la această carte; răspunsul meu a fost simplu: e  Maxwell! Scriere incomparabilă, benefică şi necesară oricărui lider şi nu numai. 


Note de lectură

 „Am învăţat leadership-ul şi comunicarea observând şi urmărind lideri buni şi specialişti în comunicare. Am citit foarte multe cărţi extraordinare. Dar cea mai bună lecţie pe care am învăţat-o printre primele vine din Biblie.Unul dintre cei mai mari lideri din istoria umanităţii a fost Moise. A condus o întreagă naţiune de oameni şi a mutat aceşti oameni, şi tot ce deţineau ei, pe alte tărâmuri. Le-a prezentat un cod de legi. Şi a înmânat sceptrul unui alt lider, care urma să-i conducă în noul loc unde aveau să vieţuiască.” 
„Comunicare nu depinde de sintaxă sau elocvenţă sau retorică, sau de articulare, ci de contextul emoţional în care este auzit mesajul.”
Nouă din zece controverse serioase care apar în viaţă sunt urmarea unor neînţelegeri, fiindcă o persoană nu a observat faptele care pentru alţii sunt importante sau nu reuşesc să aprecieze punctele lor de vedere.” – L.D. Brandeis – Curtea Supremă de Justiţie.

Reguli în stabilirea relaţiilor:
-         centrarea atenţiei pe interlocutor;
-         găsirea unor puncte comune;
-         valorizarea partenerului;
-         îmbunătăţirea capacităţii personale de a asculta;
-         manifestarea interesului şi energiei în construirea relaţiilor;
-      evitarea caracterizării prin generalizare (eram studentă pe băncile facultăţii când repercusiunile gândirii ancorate în reprezentări îşi făceau simţită prezenţa; gustând condimentatul lor sens mi-am propus să mă dispensez conştient şi rapid de gândirea în şabloane. Paragraful ce atrage atenţia asupra acestui tip de gândire este savuros prezentat de Maxwell şi merită devorat în grup:
„O călătoare aştepta să se îmbarce într-un avion; a intrat într-un magazin, a cumpărat un pachet de prăjiturele şi s-a aşezat pe o bancă să citească ziarul. A devenit conştientă de un zgomot ca şi cum ai ronţăi ceva şi a întors capul să vadă ce e. un bărbat îmbrăcat îngrijit, se servea din prăjiturile ei. Nu a vrut să facă o scenă aşa că s-a aplecat şi a luat şi ea o prăjitură, sperând că el va înţelege mesajul. Au mai trecut câteva momente, crezând că reuşise. Dar apoi s-a auzit iar mestecând. Nu-i venea să creadă că bărbatul mai luase o prăjitură. Mai rămăsese doar una. În timp ce femeia privea cu neîncredere, cel de lângă ea a rupt prăjitura în două, i-a întins ei o bucată, iar cealaltă jumătate a băgat-o în gură, după care a plecat. Furioasă, la anunţarea zborului ei, şi-a deschis geanta de umăr pentru a-şi lua biletul. Imaginează-ţi cât de şocată şi jenată a fost să-şi găsească propria pungă de prăjituri, nedesfăcută!” :)

marți, 31 mai 2011

Baroane! Mircea Cărtărescu

Mi-a plăcut şi îmi place stilul şi fondul lui Cărtărescu. Dintr-o scurtă vizită în librărie şi-a făcut apariţia în mâinile mele, una  dintre scrierile sale : Baroane! O culegere de editoriale, publicate în decursul anilor 2004-2005 în ziarul Jurnalul. Cu execepţia textelor axate ca tematică pe mediul politic al vremii şi elogiul repetat al preşedintelui românesc, articolele au gust, culoare şi formă. O sumă de realităţi, gravitând în jurul scriitorului, aşternute cu pricepere în editoriale; stări de fapt, erodări ale socialului românesc învelite în subiectivism şi servite în culegerea de texte mai sus amintită.
Lectură lină!

marți, 24 mai 2011

Gândesc, deci câştig Joey Reiman

          Adaug această carte pe lista lecturilor care m-au învăţat ceva. Imaginea abordării procesului ideatic prin accentuarea importanţei şi valorii sale în sine, pare a fi dezirabil de implementat la nivelul mentalului colectiv. Experienţa autorului, relaţia acestuia cu mediul publicistic şi ulterior cel ideatic dezvăluie o realitate surprinzător plăcută în care omul se foloseşte de resursele personale pentru a gândi.
          Ideile se ivesc, iau naştere, cresc. Uneori valorizate alteori nu, ele dau direcţie şi sens vieţilor noastre.


Note de lectură

Viziunea şi creativitatea unei persoane  pot schimba vieţi în acelaşi mod în care o pietricică aruncată într-un lac trimire valuri departe de locul în care aterizează.

Definiţia nebuniei : să pui aceiaşi întrebare de mai multe ori şi să te aştepţi la răspunsuri diferite de fiecare dată.

Cea mai preţioasă proprietate imobiliară măsoară mai puţin de 30 de centimetri şi valorează mii de miliarde, însă cea mai mare parte a ei rămâne nesălăşluită. Acest loc se numeşte creierul tău

Mulţumirea este bogăţie naturală, luxul este sărăcie artificială.

Publicitatea a existat încă de la început. Dumnezeu a înfiinţat-o creând omul după "imaginea"" LUI.

Credinţa înseamnă să crezi în ceea ce nu ai văzut. Recompensa credinţei este să vezi lucrul în care ai crezut. - Sf Augustin

Mult mai bine este să îndrăzneşti lucruri măreţe care sunt supuse eşecului, decât să trăieşti în crepusculul cenuşiu ce nu cunoaşte nici victorie, nici înfrângere. - Roosevelt

Un acordeon face muzică atunci când apeşi din ambele părţi. Dar mai întâi acesta trebuie să se destindă.

joi, 12 mai 2011

Un cuib de nobili, Turgheniev

Aroma fină a unui roman ce se cere citit în amurg.

       A fost o carte luată la pura întâmplare din bibliotecă; s-a dovedit încă a deveni o amintire dulce. Fiind prima lectură personală din opera autorului, nu exista o reprezentare a scriiturilor lui Turgheniev. Păşind sceptic şi sfios în rândurile cărţii, am întâlnit plăcerea de a le citi găsind o poveste cu puternic sens impregnat valorilor.
       O familie de nobili ruşi a cărei viaţă se desfăşoară în limitele oraşului  O. ne este înfăţişată în întreaga voluptate a relaţiilor interpersonale manifestate în culori ale romanticului, vindicativului, virtuosului şi devotamentului casnic. Dragoste, adulter, încredere în raţiunile Divinului, stăruinţă, falsitate, căinţă şi implicită resemnare. Descrieri subtile, fineţuri vestimentare, aprecieri ludice, toate scrise cu talent şi măiestrie de scriitor.



Note de lectură

Un prieten al meu, un om cât se poate de respectabil, spunea vă astăzi cică şi găina se apropie cu şiretenie de grăunte, parcă tot cată să îi dea târcoale.

 
În viaţă, ca şi în artă, avântul şi îndrăzneala sunt de mare căpetenie.

miercuri, 4 mai 2011

Memorii, Valeriu ANANIA

 O carte cu adevărat MARE a unui  O M ...

 Sentimentul ridicolului şi inutilităţii m-a întărâtat în gândul de a ţine mâna pe condei şi de a-i dărui vieţii, ca şi morţii mele, un înţeles de care să nu mă ruşinez nici în faţa oamenilor şi nici la scaunul de judecată a lui Dumnezeu.



Memoriile mele sunt departe de a fi complete...
Dar, aşa cum sunt, ele se vor şi se propun
o mărturie nu numai a unei lumi, ci şi
a unui suflet. E vorba de sufletul meu.



 Puşcăria se trece dormind...
libertatea înseamnă stare de trezie..


                                                               (Valeriu Anania)


Îndreptăţită şi justificată mi-a fost nerăbdarea; şi a meritat pe deplin. Volumul de Memorii aparţinând lui Bartolomeu Valeriu Anania, cel ce a fost o vreme Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, se constituie într-o aleasă desfătare literară. Scris în perioade distincte ale vieţii autorului, în momente pline de trăiri adânci, romanul dezvăluie, pe lângă frânturi relevante din existenţa personală, aspecte de ordin social, politic şi religios din anii românescului secol XX.
Din via mărturie a unui destin istoric, înscris al unei vieţi cu adevărat trăite, pot fi desprinse pagini de glorie şi influenţă precum şi ani de chin şi degradare. Viaţă de elev, studenţie(la 3 distincte instituţii prestigioase de învăţământ universitar în paralel) zbuciumată, tinereţe între securitate şi închisori, maturitate clădită în străinătatea teritorilui românesc, benefică activitate literară şi o încununată bătrâneţe la cîrma Mitropoliei clujene, sunt doar pasaje minimale ale unui adevărat conţinut.
Îmi e prea plin sufletul cu multe iar propriile cuvinte trădează uneori, găsindu-şi un alt loc decât cel potrivit.

Trei pasaje ale cărţii: 
Jilava





















chiar şi după anii grei de închisoare ... a păstrat un simţ fin al umorului...











Există o bucurie a suferinţei, şi ea e suprema dovadă că suferinţa ta are un sens .

Ar mai fi multe de scris... cu adevărat multe. Ceea ce vreau doar să adaug e că memoriile unui asemenea om trebuie citite! 



marți, 5 aprilie 2011

Love in the Time of Cholera

Dragostea in vremea holerei, Gabiel Garcia Marquez

Nu e prima carte a lauretului cu Nobel pt literatură ce îmi iscodeşte curiozitatea. Se aşezase pe lista de aşteptare dar, inopinata întâlnire cu ea, în biblioteca unor prieteni, a facilitat lectura înainte de estimări. 
Idea dragostei împletită ca boală spiriuală, suferinţa ca necesar al evoluţiei personale, simplitatea şi uşoara nuanţă de banalitate a poveştii, personaje simbol ca: femeia dedicată, soţul infidel, îndrăgostitul suferind de iubire sunt câteva din aspectele ce ar putea trezi interesul dornicului de o desfătare estetică prin lectura unui roman de dragoste.
Mi-a plăcut dar.. nu e re-comand cu predilecţie.

miercuri, 2 martie 2011

Despre frumuseţea uitată a vieţii, Andrei Pleşu

Despre frumuseţea uitată a vieţii, Andrei Pleşu

E clar: nu mi-am dorit nicio secundă să ajung la ultima sa filă. Pagină cu pagină am simţit plăcerea unei adevărate lecturi, mi-am bucurat simţurile înfruptându-mă din erudiţia, măiestria scriitoricească, limpezimea cugetului, seninătatea afectelor împletite în scurte sugestii de parcurs. Au trecut doar minute şi deja îmi e dor !
Infime(cantitativ) pasaje din gândurile rapide ale domnului Pleşu

Singurătatea e materia primă a reflexivităţii şi a construcţiei de sine. Dumnezeu – s-a spus – este ceea ce ştie fiecare să facă cu propria sa singurătate.[…] Răgazul este valorificarea intensă a non-activităţii. E înlocuirea eficienţei prin plăcere, savoarea decuplării, capacitatea de a te lăsa absorbit de respiraţia lumii.[…]Un moment de libertate. Fără complementul răgazului restaurator şi fără vaccinul singurătăţii, munca recade în semnificaţia ei originară: aceea a pedepsei meritate, după derapajul păcatului originar.


Banii aduc, cred, fericirea. Un fel de fericire. Cea râvnită de toată lumea. Trebuie spus mai degrabă că banii nu aduc decât fericirea. Tot restul, tot ceea ce face valoarea şi sensul vieţii, vine pe alte căi sau alte mijloace. Sau nu vine. Dar, în orice caz, nu i se poate plăti valoarea în bani.

N-avem timp, n-avem răgazuri de reîmprospătare, ne-am pierdut singurătatea, adică şansa confruntării raţionale cu sine şi cu ambianţa în care ne mişcăm. Reflecţia este înlocuită tot mai des de emotivitate barbară şi instinct de conservare. Nu ne mai definim prin ceea ce suntem ci prin ceea ce respingem. Portretul nostru este suma insatisfacţiilor şi al balastului de ură pe care l-am acumulat. Lovim pentru a trăi şi ne confecţionăm fericirea din fragmente de bombăneală şi deriziune.


Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală. Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori, inflaţionar, viaţa cuplului, sunt preliminarii şi semne ale ratării. Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ al reuşitei umane, o binecuvântare care îmbogăţeşte inventarul destinului pământesc. Fericirea se multiplică atunci când e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor.



E o întrebare veche, întrebarea lui Aavram către Dumnezeu, înaintea condamnării Sodomei. Care trebuie să fie, înlăuntrul unei comunităţi proporţia dintre bine şi rău, astfel încât, comunitatea cu pricina, să fie iertată, ocolită de pedeapsa ultimă? Câţi dintre locuitorii unei cetăţi trebuie să fie buni, pentru ca răul din ea să nu ducă la dezastru? Măcar zece, sună răspunsul Domnului, după intermedierea patetică a lui Aavram. Zece. Adică foarte puţini. Nu se cere ca binele să fie majoritar, nici în fiinţa colectivă a planetei, nici în viaţa individului izolat. Se cere doar ca binele să existe, să fie identificabil, fie şi într-un dozaj minimal. Dacă e prezent, lucrează, ca drojdia în alcătuirea aluatului. (şi ne mai plângem de lipsa speranţei)


A face din fiecare circumstanţă un exerciţiu de discernământ e cheia optimă a identificării lucrurilor importante , care, de la caz la caz, capătă culori, definiţii şi funcţii diferite. Lucrurile cu adevărat importante sunt cele care pun, în jurul satisfacţiilor zilnice, un halou de nelinişte. Sunt distanţa fără de care nici un episod trăit nu are adâncime. Am aflat, că mai important decât să ştii care anume sunt lucrurile importante e să ai încredinţarea că asemenea lucruri există şi că ele sunt stele fixe ale oricărei încercări omeneşti.


Oamenii cu adevărat vii sunt cei care nu trec pe lângă Dumnezeu fără să îl recunoască. Oamenii veacului, adică ai momentului, se simt bine în postura de fiinţe cunoscătoare. Credinciosul e cineva, care vrea, în plus, să fie o fiinţă re-cunoscătoare.

Potrivit Evangheliilor, Salvatorul lumii, speranţa lor ultimă, şi-a făcut apariţia, iarna, într-o iesle încălzită numai de răsuflarea vitelor . Aşa se strecoară uneori, soluţia în istorie: în chip discret şi mizer. Frigul nu e , în cazul acesta, frig pur şi simplu, ci o parabolă a lumii. Iar a spera, nu e nimic mai mult decât a fi atent la aburul cald al respiraţiei tale, în care, se amestecă, ritmic, respiraţia vitelor cu respiraţia lui Dumnezeu.

Cărţi
The force of character . And the lasting life, James Hillman

luni, 28 februarie 2011

E vremea ... postului

Bucăţi din :


Părinţii bisericii despre post, Ieromonah Benedict Stancu
Despre post, Sfântul Vasile cel Mare
Postul, pr. Ion Gafton


Înfrânarea simţurilor îl mântuieşte pe om de iad. Părintele Efrem Iosif

Ne aflăm cu toţii în faţa Postului Mare. An de an trecem prin sau peste această perioadă, cu mai mult sau mai puţină importanţă acordată dimensiunii ascetice a virtuţii creştine. La nivel personal, acest an a adus cu el, o licărire a dorinţei de a adăuga un plus de valoare acestei perioade, implicit, am considerat utilă, o privire aţintită(chiar dacă pentru un timp prea scurt) asupra zestrei de experienţă şi învăţăminte dăruită de părinţii bisericii ortodoxe.

Note de lectură

Legea postului a fost dată în paradis. Adam a primit prima întâia oară porunca de a posti: „Nu mâncaţi din pomul cunoştinţelor binelui şi răului” Fac2, 17.
Postul a fost consacrat ca nevoinţă a vindecării şi întăririi firii umane şi ca o armă împotriva duhurilor necurate. Daniel, Patriarhul BOR

Postul are două părţi:postul trupesc şi postul sufletesc sau postul de bucate şi postul de fapte, postul de mâncare(înfrânarea de la poftele pântecelui) şi cel de purtare(stăpânirea trupului de la pofte şi plăceri potrivnice lui Dumnezeu; învârtoşarea rugăciunii, împlinirea curentă a învăţăturilor Sfintei Evanghelii).pr Ion Gafton

Prin post, omul îşi ridică sufletul din temniţa pământească şi, străpungând întunericul animalităţii, ajunge în lumina împărăţiei lui Dumnezeu, în patria cea adevărată. Sfântul Nicolae Velimirovici

Pe lângă datoria de a ne înfrâna pântecele, avem şi responsabilitatea de a ne feri de tot păcatul, să postim şi si limba aşa cum postim şi cu pântecele. Să fugim de grăirea de rău, de minciuni, de înjurături, de vorbe deşarte, de mânie. De asemenea, să postim şi cu ochii, să nu vedem cele necuviincioase, să nu privim fără ruşine unde nu se cuvine, să nu ne uităm fără frică acolo unde de unde izvorăşte primejdia. Să oprim şi mâinile şi picioarele de la toată primejdia rea. Ava Dorotei.

Dintre foloasele postului: împăcarea cu Dumnezeu, tămăduirea de patimi şi de suferinţe, sfinţirea cugetului, a cuvântului şi a simţirii(Sfântul Părinte Capadocian), paza pruncilor, curăţenia tinerilor, talisman al căsătoriei(Sfântul Vasile cel Mare) .

Explicaţia unor termeni

Postulînfrânarea de la toate mâncărurile, sau în caz de boală numai de la unele, de asemenea şi de la băuturi şi de la toate lucrurile lumeşti, şi de la toate dorinţele cele rele… pentru ca omul să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu. Pr Ion Gafton
Trezvia atenţia la gânduri, năluciri sau mişcări ale simţurilor, o forţă spirituală care se opune răului; este o percepţie clară, adică mintea vede ispitele de la depărtare şi fuge. Apare atunci când mintea supraveghează inima şi gândurile care ies din ea.

luni, 21 februarie 2011

Secretele succesului, Dale Carnegie

Îmi delcar micimea cunoştinţelor mele în domeniul literaturii motivaţionale şi artei oratoriei şi îmi cultiv interesul în domeniu. Prin această atitudine, mi-am încredinţat timpul cărţii Secretele Succesului ale lui Dale Carnegie. Recunoscut, ani succesiv alternaţi, ca fiind important orator, autorul aşează considerentele personale şi anumite principii ale relaţionării interpersonale în cartea mai sus amintită. Am lecturat cu încântare, materializări ale atitudinii interpersonale constructiv-funcţionale împresurate cu învăţăminte dezirabil aplicabile. O frumuseţe!!!


Note de lectură

Educaţia este soluţia necesară pentru a face faţă oricărei situaţii de viaţă. Dr. John G. Hibben.


În 99% dintre cazuri oamenii nu se învinovăţesc pentru nimic, oricât de mult ar greşi.

Critica este zadarnică pentru că îl plasează pe individ în defensivă şi de obicei îl face să lupte pentru a se justifica. Critica este periculoasă pentru că răneşte orgoliul personal, lezează sentimentul importanţei şi stârneşte ranchiuna. Resentimentele subsecvente generează energii distructive.

Reproşul este ca un porumbel călător, se întoarce mereu acasă.

Sub incidenţa femeii puternice… regăsită în spatele bărbaţilor de succes:
Mark Twain îşi ieşea uneori din pepeni şi scria epistole ce înnegreau foaia de hârtie. Spre exemplu i-a scris cuiva ce-i provocase mânia: „De ce ai dumneata nevoie de un certificat de înmormântare. La primul cuvânt pe care îl scoţi voi avea eu grijă să îl obţii”. Unui alt editor i-a scris : „asigură-te că al tău corector îţi păstrează sugestiile în terciul creierului lui de moluscă.”Scrierea acestor epistole înţepătoare îl ajuta pe autor să se descarce. Îi permitea să-şi verse amarul şi în plus, aceste scrisori nu făceau nici un rău, căci, în secret, soţia lui le scotea din corespondenţa expediată. Ele nu au ajuns niciodată la destinaţie.

Când avem de-a face cu oamenii, trebuie să reţinem că nu ne aflăm în faţa unor făpturi logice. Ne aflăm în faţa unor făpturi emoţionale, clădite din prejudecăţi şi conduse de mândrie şi vanitate.

Orice prost e în stare să critice, să încrimineze şi să se plângă – şi majoritatea chiar o fac. Dar este nevoie de caracter şi autocontrol pentru a putea înţelege şi ierta.
Toate definesc aceeaşi necesitate: dorinţa de mărite (Freud), dorinţa de a fi important(Dewey), setea de a fi apreciat.
Garda Regală din Grecia Antică: toţi oamenii se tem, dar cei curajoşi îşi elimină frica şi înaintează, uneori chiar spre moarte, dar întotdeauna spre victorie.
Keneth M Goode: Succesul în comunicarea cu ceilalţi depinde de o abordare corectă şi deschisă a punctului lor de vedere.

Principii
- tehnici fundamentale de comportament în lume:
Nu criticaţi, nu condamnaţi şi nu vă plângeţi !
• Fiţi drepţi şi sinceri în aprecieri!
• Stârniţi în ceilalţi o dorinţă vie!
• Modelaţi-vă discursul în funcţie de interesele interlocutorului

În relaţiile interpersonale ar trebui mereu să ne amintim că:
- o persoană vorbeşte din suflet doar despre lucrurile care le preţuieşte;
- o durere de măsele a unei persoane înseamnă mult mai mult pentru ea decât foametea din China care ucide milioane de suflete;

- fiecare om care îmi iese în cale îmi este superior într-o privinţă. De aceea, învăţ de la fiecare trecător.(Emerson)

- există o singură cale sub soare prin care să profiţi cel mai mult de o discuţie în contradictoriu: să o eviţi.
Proverb chinez: cel ce merge încet ajunge departe. Poate contextul personal, momentul temporal, gândirea din timpul acestei vremi, fac din acest proverb, un deziderat personal. Un vis holist, împrejmuit de o cetate trainică, invincibilă, conturat clar şi continuu prezent mental.

luni, 14 februarie 2011

Viaţa ca o pradă, Marin Preda

Drumul iniţiatic al lui Marin Preda, accederea la primele şcoli, firmituri din socializarea primară a acestuia, impresii despre primele lecturi, relaţionarea cu viaţa Bucureştilor, întâlnirea cu eşecul publicării şi impresii din perioada primelor scrieri ale sale; la acestea se adaugă întâlnirea cu Nichifor Crainic (Ion Dobre), munca de corector la Timpul, efortul intelectual şi frământările psihicului iscate pe parcursul demersului de a scoate la lumină Moromeţii.

• Totuşi aventurile vieţii noastre sunt ale conştiinţei, deşi viaţa ei adevărată nu e niciodată liberă de instincte şi nu o data e neputincioasă în faţa lor, în rău, dar şi în bine.

• Lumea n-ar fi atât de greu de suportat, dacă n-ar fi împănată cu proşti

• Totul e ca gândirea noastră să nu slăbească deloc şi să nu ocolească nimic, să bată cu degetul chiar şi într-un gard. Dincolo de el s-ar putea să se găsească un om care să fie tocmai cel care îţi trebuie

Cuvântul ca modalitate de exprimare a sufletului

• Nimeni nu scapă de violenţa altora, după cum nimeni nu scapă ocazia, cel puţin până la vârsta în care devenim morali, de a fi violent cu alţii. După această vârstă, violenţa e o slăbiciune

• Spiritul uman are inepuizabile feţe şi multiple mijloace de a-şi păstra un echilibru interior într-o lume care l-ar ameninţa

• Chiar dacă nu vrem, ceva alb pătrunde şi în noi. Ne ninge; până şi pe chipul omului murdar apare un surâs: ochiul lui uimit de întruchiparea a ceea ce e imaculat îl face să-şi aducă aminte că şi el a fost odată curat şi e nedumerit că iată, poate fi din nou, cel puţin atâta timp. cât de sus cade asupra lui, anume parcă pe căciula pe care o poartă pe cap, peste genele ochilor, fulgii de zăpadă care de sus, din cer, în căderea lor, şi-au păstrat minunatele forme de stele mici, care i se topesc ca o părere pe mâini şi pe faţă. E, poate, o atingere diafană de care n-a avut parte? Sau pe care a gonit-o înrăit ca un câine care a primit numai lovituri? "Iată paradisul! am gândit, care e locul tău în el?..."

• Numai idealuri, care erau ale tatălui meu: omul să rămână om, adică să n-o ia razna împotriva altora, să stea la plugul lui, dacă era plugar, la cinstea lui de om, dacă era om de omenie, adică iubitor de alţi oameni, la cartea lui dacă era cărturar, la nevasta şi copiii lui, dacă îi avea, la casa lui, dacă nu vroia să se facă de râs prin hoţie, trădare, beţie, lene şi minciună; adică să rămână om prin tot ceea ce câştigasem ca să nu ne pierdem, urmând legile naturii: cine se ridică împotriva altuia se ridică împotriva lui însuşi, fiindcă oamenii au descoperit de mult legea armoniei în tot ceea ce există, din care şi-au făcut legi morale; simplitatea ţăranului şi profunzimea ideilor şi gândurilor; puritatea în cuget şi direcţionarea biblică

• Umilinţa în faţa credinţei frângea adesea grumazul celui care se credea nemuritor pe pământ. Cu sau fără credinţă într-o viaţă viitoare, fii mai puţin trufaş, pământul tot te aşteaptă, o să ai aceeaşi soartă cu cel pe care îl umileşti sau îl despoi.

• Spune Rousseau, m-am pomenit eu zicând: "Omul s-a născut liber, dar pretutindeni e în lanţuri". Si mult se si inlantuieste singur (nick)

• In luptă trebuie să te aperi, să-ţi cunoşti adversarii, sau să nu ţi-i faci, să nu intri în acea luptă dacă nu eşti înzestrat cu inteligenţa necesară pentru a di¬bui firele comploturilor şi răsturnărilor

• În natură însă sunt ierburi pe care nu le mănâncă nici oamenii, nici animalele, nici păsările. Au un singur merit: cresc din pământ, fixează ţărâna să n-o ia ploile; fiecare suflet îşi doreşte să treacă prin propria evoluţie de condiţia unei astfel de iarbă.

• Inima omului e largă, de ce unii şi-o poartă strâmtă şi plină de ură

• Putem descoperi noi lumina. Nu umilinţa, ci flacăra cugetării ne poate înălţa...

• Sunt opera Lui, care, împreună cu răstignirea, n-a creat numai o religie, ci un permanent cutremur în conştiinţa omenirii, făcând viu şi tragic sentimentul culpabilităţii noastre

• Nu ideile în sine sunt interesante, ci oamenii care le poartă şi le trăiesc...

miercuri, 26 ianuarie 2011

Primejdia mărturisirii, Nicolae STEINHARDT

Victor Hugo : Trebuie să mergem la cer călcând pe pământ.




         De fiecare dată când citesc scrierile lui Steinhart mă încearcă, pe lângă multe alte trăiri, un sentiment de recunoştinţă faţă de ceea ce a oferit acest om lumii şi, totodată, faţă de cel care mi-a deschis ochii să pot vedea că există Steinahrdt. Ultima lectură încheiată sub semnătura marelui evreu creştinat în închisoarea Jilavei, este Primejdia mărturisirii. Culegere de texte, dialoguri, monologuri, destăinuiri şi gânduri ale autorului, ivite în urma trăirii propriei experienţe de viaţă; convorbirile lui Steinhardt cu părintele Ioan Pintea, unul dintre cei dragi monarhului, constituie principala direcţie literară a operei. Pe lângă aceasta, pot fi lecturate impresiile autorului în urma contactului cu diferite realităţi: literare (nimic nu dezvoltă mai tare imaginaţia ca lectura cărţilor), umane (îl iubesc pe Noica şi niciodată nu mi-a trecut prin cap să vorbesc despre el altfel decât cu veneraţie), contextuale.



Note de lectură

Iată dovada adevăratei prietenii şi preţuiri: omului în care ai încredere şi pe care-l stimezi nu-i spui lucruri simple şi clare, nu-i debitezi fraze bine ticluite, ci îi comunici gândurile tale confuze, îi dezvălui simţăminte contradictorii, îl faci părtaş întunecimilor în care te zbaţi, îl duci până-n adâncul sinei tale.

Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti şi totodată un atribut al culturii. Degeaba le avem pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa şi erudiţia şi supradoctoratele. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţica bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă şi înţelegere.

Cultura nu mai este o acumulare de cunoştinţe ci o subţirime a caracterului şi capacitatea de a nu considera bunătatea o simplă virtute desuetă şi sentimentală.

Esenţa meditaţiei: dialogul cu tine însuţi, împăcarea cu ideea că poţi trăi în bune şi rodnice relaţii cu sinea ta, chiar dacă ea se pricepe a-ţi dezvălui din ce în ce mai acut toate greşelile şi sluţeniile pe care le-ai săvârşit în viaţa ta(...) Modestia, resemnarea şi neaderarea la deznădejdea totală sunt principalele fructe ale unei meditaţii contemporane.
Calităţile pe care trebuie să le aibă un om: trebuie să fie stăpân pe sine. Să nu fie lăudăros. Să fie calm, impunător, blând cu ceilalţi, drept cu sine şi îngăduitor cu ceilalţi, să nu fie fricos, să nu fie laş-laşitatea şi frica, după părerea constituie un păcat teribil cu consecinţe năpraznice – trebuie să fie cinstit şi cu sine şi cu ceilalţi, să-şi stăpânească accesele de furie, de mânie, de invidie. A fi om nu-i uşor…


Cărţi cu substraturi şi rezonanţe teologice

Cheile împărăţiei – AJ Cronin
Puterea şi slava – Graham Greene
Jurnalul unui preot de ţară – George Bernanos
O fotografie veche de 14 ani – Mircea Eliade

miercuri, 19 ianuarie 2011

Adevărul despre fete, Rebecca James

Am primit-o drept premiu de la Radio România Cultural. Ştiam că urma să ajungă la mine iar nerăbdarea nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Eram conştientă de categoria din care face parte, dar cu toate acestea i-am acordat câteva ore din timpul meu şi nu s-a dovedit a fi o alegere inutilă.
Povestea unei tinere, aşezată pe trei planuri temporale diferite, cu o bogată reprezentare a trăirilor personale şi un subiect comun(din nefericire) societăţii contemporane, oferă un model atitudinal în faţa inevitabilului greu de înţeles al vieţii. Viol, răzbunare, droguri, eşec, moarte, agitaţie interioară sunt doar câteva dintre aspectele regăsite prin lectură. Încercând să leg romanul de titlul său, îmi dau seama de faptul că, autoarea cosmetizează trăsături umane sau adevăruri ale vieţii sociale, nu doar câteva însuşiri reale ale speciei feminine. Deşi e primul său roman, Rebecca James reuşeşte să ofere publicului o carte facilă, atractivă şi lipsită de vulgaritatea mult întâlnită în scrierile contemporanilor.

Lectură relaxantă vă doresc!

marți, 18 ianuarie 2011

Diavolul este politic corect, Ieromonah Savatie Baştovoi




Consider, această carte, a fi un semn imens al exclamării, o exprimare explicită a direcţiei în care se îndreaptă omenirea. Diavolul este politic corect este o proiecţie a legilor, proiectelor, gândirii şi acţiunilor celor aflaţi la cârma politicului. Ridicarea unor fărădelegi şi imoralităţi la nivel de valori, precum şi inocularea acestora în mintea umană, transformă fiinţa într-o maşinărie ghidată de cel viclean. Dependenţa de viaţa virtuală, lipsa socialului real, legi ce condamnă omul la moarte la o vârstă clar stipulată, sterilizarea copilului născut al doilea, creşterea şi educarea pruncilor în instituţii specializate departe de dragostea familiei, sunt doar cateva aspecte ce înfiorează orice suflet de creştin.



Notă de lectură

Orice cuvânt rostit îl reprezintă pe om. Cuvintele, îşi zicea el, sunt gânduri materializate. Iar gândurile unui om sunt c! sufletul lui. Cum ţi-s cuvintele, aşa ţi-s şi gândurile. Şi cum ţi-s gândurile aşa îţi e şi sufletul. Un preot drag mie spunea într-o predică a sa, că ceea ce exprimăm e prea-plinul inimii, adică ceea ce verbalizăm sunt gânduri ce nu mai încap în inimă. Implicit, dacă inima e curată, gândurile tale verbalizate trebuie să fie asemenea ei.

luni, 17 ianuarie 2011

De-amor, de-amar, de inimă albastră, Ileana VULPESCU

Mărturisesc că nu am întâlnit printre rânduri, niciunde, atât de multă recunoştinţă ivită din sufletul unui personaj de roman. Recunoştinţă pentru şansa la viaţă, pentru oportunitatea de a avea o bursă la liceu şi de a locui, munci, învăţa şi trăi printre oamenii dintr-un oraş.

Mă îndrăgostisem de Arta conversaţiei de la primele ei file ; implicit, n-am evitat lectura paginilor unei alte opere ale autoarei. Povestea de viaţă a Argentinei Boboc, născută într-un sat românesc si educată în unul dintre liceele craiovene, se avântă similar istorisirii de viaţă a lui Marin Preda: apărut în lume într-o conjunctură agrară, sărăcăcioasă, având ca scop primordial, asigurarea hranei pentru ziua de după. Ajunsă la maturitatea profesională, refuză cariera universitară, alegând a se izola de concurenţă şi a rămâne medic radiolog, statut ce o va conduce în bătrâneţe. Se poate observa o evoluţie a ceea ce a reprezentat evidenţierea în cuvinte a sindromului sărăciei: naştere, luptă, maturitate, vise intuitive, dezintegrare şi „conjugare de verbe la timpul trecut”.
Idei simple, spuse în armonie cu modul în care fuseseră gândite, cugetări instinctuale, fără prea multe pretenţii de erudiţie.


Note de lectură

• Gânduri răzleţe ale autoarei:

Citisem într-un autor român că o femeie nu iartă un bărbat care o părăseşte nici dacă nu l-a iubit. E drept, real şi întâlnit.
Dragostea ignoră demnitatea.

• Simplitatea ţăranului român:
Rânduieli ţărăneşti: pentru înfăţişarea la Dumnezeu trebuie să pui pe tine ce ai mai bun, lucruri cuviincioase, adunate-n ladă încă de la tinereţe, că omul nu-şi ştie zilele.

În sufletul nemulţumit clipa sapă adânc.



Am încheiat lectura ei, am rămas pe gânduri şi tot pe gânduri mă găsesc şi acum…







marți, 4 ianuarie 2011

Un secol cu Neagu Djuvara, George Rădulescu

       M-a atras personalitatea profesorului Neagu Djuvara; scrierile sale constituie parte a listei personale de lecturi viitoare. Din dorinţa de a întări o reprezentare mentală a domnului Djuvara, mi-am aşezat timpul în slujba a ceea ce a creionat domnia sa într-un interviu acordat domnului George Rădulescu.
Cu un doctorat în drept finalizat la Paris la vârsta de 24 de ani, o căsnicie începută la vârsta de 20 de ani, parte activă a războiului, numeroase poziţii diplomatice, Europa, Africa, România, Neagu Djuvara se instituie ca o figură marcantă a istoriei intelectualităţii româneşti.

Note de lectură

Fatalmente vom fi afectaţi! Suntem în Europa şi avem deja 10 % populaţie ţigănească. Intră foarte mulţi chinezi şi turci, iar noi nu mai facem copii. Doza de sânge românesc va fi din ce în ce mai mică. Să ştiţi, că din acest punct de vedere, suntem ca şi occidentalii. Încetul cu încetul vom fi minoritari în ţara noastră.

Religia schimbă complet mentalitatea omului. Afirmaţia unui om care a trăit 23 de ani în Niger, printre musulmani.

Cartea e o invitaţie la reflecţie… asupra unui model pe cale de dispariţie. Informaţii disparate, imagine vagă dar capabilă să dea naştere interesului.