Drumul iniţiatic al lui Marin Preda, accederea la primele şcoli, firmituri din socializarea primară a acestuia, impresii despre primele lecturi, relaţionarea cu viaţa Bucureştilor, întâlnirea cu eşecul publicării şi impresii din perioada primelor scrieri ale sale; la acestea se adaugă întâlnirea cu Nichifor Crainic (Ion Dobre), munca de corector la Timpul, efortul intelectual şi frământările psihicului iscate pe parcursul demersului de a scoate la lumină Moromeţii.
• Totuşi aventurile vieţii noastre sunt ale conştiinţei, deşi viaţa ei adevărată nu e niciodată liberă de instincte şi nu o data e neputincioasă în faţa lor, în rău, dar şi în bine.
• Lumea n-ar fi atât de greu de suportat, dacă n-ar fi împănată cu proşti
• Totul e ca gândirea noastră să nu slăbească deloc şi să nu ocolească nimic, să bată cu degetul chiar şi într-un gard. Dincolo de el s-ar putea să se găsească un om care să fie tocmai cel care îţi trebuie
• Cuvântul ca modalitate de exprimare a sufletului
• Nimeni nu scapă de violenţa altora, după cum nimeni nu scapă ocazia, cel puţin până la vârsta în care devenim morali, de a fi violent cu alţii. După această vârstă, violenţa e o slăbiciune
• Spiritul uman are inepuizabile feţe şi multiple mijloace de a-şi păstra un echilibru interior într-o lume care l-ar ameninţa
• Chiar dacă nu vrem, ceva alb pătrunde şi în noi. Ne ninge; până şi pe chipul omului murdar apare un surâs: ochiul lui uimit de întruchiparea a ceea ce e imaculat îl face să-şi aducă aminte că şi el a fost odată curat şi e nedumerit că iată, poate fi din nou, cel puţin atâta timp. cât de sus cade asupra lui, anume parcă pe căciula pe care o poartă pe cap, peste genele ochilor, fulgii de zăpadă care de sus, din cer, în căderea lor, şi-au păstrat minunatele forme de stele mici, care i se topesc ca o părere pe mâini şi pe faţă. E, poate, o atingere diafană de care n-a avut parte? Sau pe care a gonit-o înrăit ca un câine care a primit numai lovituri? "Iată paradisul! am gândit, care e locul tău în el?..."
• Numai idealuri, care erau ale tatălui meu: omul să rămână om, adică să n-o ia razna împotriva altora, să stea la plugul lui, dacă era plugar, la cinstea lui de om, dacă era om de omenie, adică iubitor de alţi oameni, la cartea lui dacă era cărturar, la nevasta şi copiii lui, dacă îi avea, la casa lui, dacă nu vroia să se facă de râs prin hoţie, trădare, beţie, lene şi minciună; adică să rămână om prin tot ceea ce câştigasem ca să nu ne pierdem, urmând legile naturii: cine se ridică împotriva altuia se ridică împotriva lui însuşi, fiindcă oamenii au descoperit de mult legea armoniei în tot ceea ce există, din care şi-au făcut legi morale; simplitatea ţăranului şi profunzimea ideilor şi gândurilor; puritatea în cuget şi direcţionarea biblică
• Umilinţa în faţa credinţei frângea adesea grumazul celui care se credea nemuritor pe pământ. Cu sau fără credinţă într-o viaţă viitoare, fii mai puţin trufaş, pământul tot te aşteaptă, o să ai aceeaşi soartă cu cel pe care îl umileşti sau îl despoi.
• Spune Rousseau, m-am pomenit eu zicând: "Omul s-a născut liber, dar pretutindeni e în lanţuri". Si mult se si inlantuieste singur (nick)
• In luptă trebuie să te aperi, să-ţi cunoşti adversarii, sau să nu ţi-i faci, să nu intri în acea luptă dacă nu eşti înzestrat cu inteligenţa necesară pentru a di¬bui firele comploturilor şi răsturnărilor
• În natură însă sunt ierburi pe care nu le mănâncă nici oamenii, nici animalele, nici păsările. Au un singur merit: cresc din pământ, fixează ţărâna să n-o ia ploile; fiecare suflet îşi doreşte să treacă prin propria evoluţie de condiţia unei astfel de iarbă.
• Inima omului e largă, de ce unii şi-o poartă strâmtă şi plină de ură
• Putem descoperi noi lumina. Nu umilinţa, ci flacăra cugetării ne poate înălţa...
• Sunt opera Lui, care, împreună cu răstignirea, n-a creat numai o religie, ci un permanent cutremur în conştiinţa omenirii, făcând viu şi tragic sentimentul culpabilităţii noastre
• Nu ideile în sine sunt interesante, ci oamenii care le poartă şi le trăiesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu