Sentimentul ridicolului şi inutilităţii m-a întărâtat în gândul de a ţine mâna pe condei şi de a-i dărui vieţii, ca şi morţii mele, un înţeles de care să nu mă ruşinez nici în faţa oamenilor şi nici la scaunul de judecată a lui Dumnezeu.
Memoriile mele sunt departe de a fi complete...
Dar, aşa cum sunt, ele se vor şi se propun
o mărturie nu numai a unei lumi, ci şi
a unui suflet. E vorba de sufletul meu.
Puşcăria se trece dormind...
libertatea înseamnă stare de trezie..
(Valeriu Anania)
Îndreptăţită şi justificată mi-a fost nerăbdarea; şi a meritat pe deplin. Volumul de Memorii aparţinând lui Bartolomeu Valeriu Anania, cel ce a fost o vreme Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, se constituie într-o aleasă desfătare literară. Scris în perioade distincte ale vieţii autorului, în momente pline de trăiri adânci, romanul dezvăluie, pe lângă frânturi relevante din existenţa personală, aspecte de ordin social, politic şi religios din anii românescului secol XX.
Din via mărturie a unui destin istoric, înscris al unei vieţi cu adevărat trăite, pot fi desprinse pagini de glorie şi influenţă precum şi ani de chin şi degradare. Viaţă de elev, studenţie(la 3 distincte instituţii prestigioase de învăţământ universitar în paralel) zbuciumată, tinereţe între securitate şi închisori, maturitate clădită în străinătatea teritorilui românesc, benefică activitate literară şi o încununată bătrâneţe la cîrma Mitropoliei clujene, sunt doar pasaje minimale ale unui adevărat conţinut.
Îmi e prea plin sufletul cu multe iar propriile cuvinte trădează uneori, găsindu-şi un alt loc decât cel potrivit.
Trei pasaje ale cărţii:
Jilava
chiar şi după anii grei de închisoare ... a păstrat un simţ fin al umorului...
Există o bucurie a suferinţei, şi ea e suprema dovadă că suferinţa ta are un sens .
Ar mai fi multe de scris... cu adevărat multe. Ceea ce vreau doar să adaug e că memoriile unui asemenea om trebuie citite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu