Părinţii Bisericii despre sfârşitul lumii

"Cine trăieşte prezentul salvează trecutul şi cucereşte viitorul"(părintele Arsenie Papacioc)

Moralitatea creştină te obligă la depăşirea pasivităţii şi la direcţionarea atenţiei spre informare sau, cel puţin, luare la cunoştinţă. Din mai mult decât o simplă curiozitate, mi-am dedicat un dram de timp, părerilor exprimate în scris ale părinţilor Bisericii cu privire la sfârşitul lumii.

E drept că "scene apocaliptice au existat mereu în istorie şi poate că adevărul e simplu: vremurile cu catastrofe sunt o constantă a omenirii, un parametru al lumii care trăieşte sub blestem."  Însă "Taina Judecăţii de Apoi este bine păstrată iar copilăroasele încercări de a o dezvălui sunt ca o sfidare a spusei Domnului." (N Steinhardt)

Pentru a vă trezi interesul vă spun că printre cei ale căror opinii au fost adunare cu grijă în această carte se numără şi părintele Dumitr Stăniloaie, monarhul N Steinhardt, Sfântul Iustin Popovici şi Sfântul Nicolae Velimirovici. 

La nivelul ideilor vehiculate, o fărâmă dintre cele ce pot fi regăsite: problema cipurilor, a semnificaţiei numărului 666, a manipulării maselor prin trasformarea realităţii în concepte destabilizatoare, precum şi cea a interpretării semnelor ce prezic sfârşitul lumii.

Note de lectură

Semnele sfârşitului lumii expuse în Sfânta Scriptură:

-predicarea Evangheliei la toate popoarele

-convertirea poporului iudeu la creştinism

-înmulţirea fărădelegilor şi rătăcirea dragostei între oameni, războaie şi catastrofe

-venirea pe pământ a Sfinţilor Ilie şi Enoh

-venirea lui Antihrist şi a apostolilor mincinoşi

-arătarea pe cer a Sfintei Cruci

                                (părintele Dumitru Stăniloaie)

"Rupţi prin păcat de Dumnezeul adevăratelor gânduri, oamenii au înnebunit în gândurile şi cugetările lor şi, fără oboseală, scot la iveală teorii despre lumea fără Dumnezeu şi despre ne-necesitatea lui Dumnezeu."

                                 (părintele Justin Popovici)

"Luaţi aminte: nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte! E făţarnică! E făţarnică pentru că nu se dă pe faţă, e pe jumătate: numai înăuntru, e drămuită. Făţarnică este şi aceea manifestată doar la exterior. Înjumătăţită, necompletată, necurată este şi aceea care se ascunde în interior, se piteşte în găoace şi se teme de lumină."

                                  (N Steinhardt)

"Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire"

                                   (Sf Apostol Pavel) 

""