Mărturisesc că nu am întâlnit printre rânduri, niciunde, atât de multă recunoştinţă ivită din sufletul unui personaj de roman. Recunoştinţă pentru şansa la viaţă, pentru oportunitatea de a avea o bursă la liceu şi de a locui, munci, învăţa şi trăi printre oamenii dintr-un oraş.
Mă îndrăgostisem de Arta conversaţiei de la primele ei file ; implicit, n-am evitat lectura paginilor unei alte opere ale autoarei. Povestea de viaţă a Argentinei Boboc, născută într-un sat românesc si educată în unul dintre liceele craiovene, se avântă similar istorisirii de viaţă a lui Marin Preda: apărut în lume într-o conjunctură agrară, sărăcăcioasă, având ca scop primordial, asigurarea hranei pentru ziua de după. Ajunsă la maturitatea profesională, refuză cariera universitară, alegând a se izola de concurenţă şi a rămâne medic radiolog, statut ce o va conduce în bătrâneţe. Se poate observa o evoluţie a ceea ce a reprezentat evidenţierea în cuvinte a sindromului sărăciei: naştere, luptă, maturitate, vise intuitive, dezintegrare şi „conjugare de verbe la timpul trecut”.
Idei simple, spuse în armonie cu modul în care fuseseră gândite, cugetări instinctuale, fără prea multe pretenţii de erudiţie.
Note de lectură
• Gânduri răzleţe ale autoarei:
Citisem într-un autor român că o femeie nu iartă un bărbat care o părăseşte nici dacă nu l-a iubit. E drept, real şi întâlnit.
Dragostea ignoră demnitatea.
• Simplitatea ţăranului român:
Rânduieli ţărăneşti: pentru înfăţişarea la Dumnezeu trebuie să pui pe tine ce ai mai bun, lucruri cuviincioase, adunate-n ladă încă de la tinereţe, că omul nu-şi ştie zilele.
În sufletul nemulţumit clipa sapă adânc.
Am încheiat lectura ei, am rămas pe gânduri şi tot pe gânduri mă găsesc şi acum…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu