Jurnalul convertirii descrie trecerea mea de la Tantra yoga la Ortodoxie. Drumul a fost greu, cu multe poticniri.(Danion Vasile)
Părintele Nicolae Burlan consideră că “Jurnalul convertirii este o reţetă de vindecare pentru mulţi dintre cei ce, robi fiind, se cred liberi”.
Însoţită de o doză considerabilă de curiozitate, am parcurs şi eu acest jurnal. Îmi declar, repetat e drept, plăcerea de a citi memorialistică. Mărturia grăitoare a şansei pe care Dumnezeu o oferă omului, stă aşezată dibaci cu semnătura lui Danion Vasile. Evenimentele perindate prin viaţa personală a acestuia începând cu vârsta de 16 ani, experienţa yoghină, convertirea la creştinism precum şi nenumăratele obstacole depăşite sunt doar câteva dintre ideile regăsite sub grutatea cuvintelor. Evidenţierea prin detalii a evoluţiei spirituale, a diferitelor practici de yoga sau tantra nu reprezintă o delectare mentală, având chiar un posibil impact agresiv asupra cititorului; ele se dovedesc însă a fi necesare şi chiar relevante în construcţia integrală a imaginii periplului spiritual. Se poate lesne identifica sensibila demarcare între religia creştină şi diverse alte practici, care, pentru a manipula afectiv, se folosesc inclusiv fondul doctrinar şi chiar normativ al religiei ortodoxe.
Omul conturat, prin raportare la evoluţia sa interioară, este individualitatea înclinată a da crezare teoriilor facile de plinătate personală. Slăbiciunea afectivă, intelectuală şi fizică precum şi comportamentul deviant, trăsături ale omului anterior amintit, sunt rodul unor practici inoculate necritic din dorinţa de ascensiune directă şi rapidă spre superioritate absolută.
Personal, am găsit în carte, întrebări şi răspunsuri, idei care mi-au format convingeri sau mi-au demontat păreri. Cu drag, o recomand.
Câteva citate care mi-au alergat mintea peste gânduri:
Părintele Rafail e supărat pe aerul de veritabile CAP-uri care domneşte în multe din mănăstirile de la noi. Muncă, muncă şi iar muncă. Stareţii de acolo pun de cele mai multe ori pe primul plan construcţiile, lăsând viaţa duhovnicească pe al doilea. De parcă mănăstirile ar fi şantiere.
Părintele Nicolae zicea: Părinţii care îşi lasă copiii în faţa televizorului sau a calculatorului fac o greşeală care este foarte greu de reparat în timp. De ce stau copiii cuminţi la televizor? Pentru că, fiind mici, creierul lor rezistă cu greu la succesiunea rapidă de imagini. Mintea lor e solicitată şi de asta par cuminţi. Dar imaginile de pe ecran obosesc mintea. Îi maturizează mai repede. TV-ul este între cei mai mari duşmani ai copilăriei. Copilul uită să se joace: stă fascinat şi vede toate problemele oamenilor mari. Dar nu e pregătit să le înţeleagă.
Cred că dacă aş fi fost catolic sau protestant nu m-aş fi convertit nici în ruptul capului la Ortodoxie. În primul caz, pentru că nu aş fi observat decât cu greu diferenţa, în cel de-al doilea, pentru că m-ar fi speriat formalismul din biserică.
Da, omule, de aceea trebuie să existe eroi, ca să îşi bage nasul acolo unde alţii nu au curajul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu