Dragi imi sunt scrierile lui Pleşu

Jurnalul de la Tescani, Andrei Pleşu

Note de lectură

A trăi pentru a scrie e totuna cu a trăi halucinat de propria umbră. E fatal să laşi o umbră, când stai în soare. Dar decisiv, esenţial, obligatoriu este faptul de a sta în soare, de a te mişca liber în lumina lui.

Toate obstacolele ne par ca ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi, sau ferestre: să ne răsfrângem analitic, în ele, sau să vedem prin ele zarea care ne transcende.

Soluţie de depăşire a obstacolelor: totul poate deveni un zid, dacă funcţionează ca blocaj: şansa cea bună, reuşitele, fericirea însăşi. Binele şi răul sunt, nediferenţiat, ziduri latente. Trebuie să le şlefuieşti până la reflex şi transparenţă.

Fiţi cinstiţi fără a urmări să străluciţi prin cinste.

Efortul şi îndrăzneala sunt comportamentul cel mai adecvat dinaintea lui Dumnezeu.

Aspir ofensiv la desăvârşire ştiind bine că n-o voi dobândi. La fel, trebuie să aspir ofensiv la cunoaştere, ştiind bine că n-o pot deţine.

Nenumărate pierderi de energie intelectuală se datorează difuziunii, în ultimele veacuri, a unei mentalităţi de abandon cognitiv, de prudenţă vulgară, care îţi ia, pe deasupra, aerele inteligenţei ineficiente. Teama de risc sau de ridicol, adormirea simţului metafizic, sleirea intelectului şi mediocritatea vieţii, sunt, toate, fenomene colaterale ale acestei mentalităţi

Scrisul sfârşeşte prin a fi o punere în scenă a gândului: îl dilată, îl ornamentează, îl exploatează ca pe o materie primă.

 

Lucrul cel mai grav care i se poate întâmpla unui om tânăr este să fie lipsit de capacitatea de a admira.

Rostul omului creat nu e să aibă, în mijlocul lumii, senzaţii mute, emoţii informe, ci să dea nume lucrurilor, adică să regăsească în ele stratul Cuvântului.

Fata către faţă, Andrei Pleşu

Uite-mă la început de an şi la final de carte.

Îmi simt cuvintele minuscule iar exprimarea precară pentru a putea vorbi despre Pleşu, însă îmi gâdil conştiinţa şi împart cu voi ceea ce mi-a vibrat în suflet şi minte în ultima vreme.

Am decretat: cuvintele aşezate de Pleşu, în orişice formă, sunt inconfundabile. Măreţia culturii, măiestria cuvântului, profunzimea asocierii, aşezarea meticuloasă a vorbelor, sunt minime trăsături ale scrisului marelui publicist.

Am avut plăcerea ca ani la rândul, săptămână de săptămână, m-am bucurat de editorialele sale. Recunosc, uneori cumpăram Dilema Veche doar pentru a-l citi.

Faţă către faţă este una dintre cărţile aşteptat cu interes şi ultima pe lista de publicaţii ale anului 2011 sub semnătura Andrei Pleşu. Cu invocată modestie, buchetul de portrete adunat în carte, se vrea a rămâne un grăitor document al epocii.

Considerându-se rod al interacţiunii umane, autorul realizează într-o manieră UNICĂ, figuri descriptive ale unor personalităţi publice mai mult sau mai puţin cunoscute. Felul în care au fost reprezentate, în cuvinte, personalităţi ale feluritelor contexte, trezeşte, chiar şi în mintea necunoscătorului, interes pentru cel din spatele portretului. Aşa a ajuns pe lista de lecturi personale Jurnalul doamnei Alice Voiculescu. Critici de artă, oameni de cultură, influenţi ai umanităţii, analişti politici, moderatori TV şi dragi oameni ai Dilemei sunt doar câţiva dintre cei care ni se dezvăluie prin prisma domnului Pleşu.

Sinceritatea materializată atât prin note critic exprimate în faţa limitărilor profesionale ale oamenilor de public contemporani, cât şi printr-o subtilă admiraţie dezvăluită punctual este cea care întregeşte irevocabil plăcerea lecturii.