La taifas cu Aurora Liiceanu

Cu mare interes am cumpărat noua carte a doamnei Liiceanu. Având experienţa întâlnirilor anterioare, în lectura mea, cu romanele ei(trei dintre ele publicate în 2010), expectanţele mele păreau a se prezenta la un nivel ridicat. Mă gândeam că voi avea un week-end superb, sau cel puţin o câteva ore, în compania ideilor autoarei. Nu subnutrită mi-a fost dezamăgirea când am parcurs filă cu filă noua apariţie editorială.

Încercând a înţelege ceea ce s-a dorit a fi această carte şi acordându-i circumstanţe atenuante(a fost citită în paralel cu una dintre operele lui Steinhardt) am adoptat o atitudine deschisă şi tolerantă: am acceptat negativismul şi fatalitatea prezente în fiecare povestioară-dramă a existenţei feminine, solidaritatea de gen a plecat inima în faţa slăbiciunii firii iar mintea a închis un ochi pentru a putea finaliza lectura.

Să privim însă partea plină a textului: ideea amănuntului biografic declanşator a domnului Adrian Neculau, citatele lui Andrei Pleşu precum şi numeroasele proverbe româneşti. Însă cam atât. Să fie oare de vină dorinţa prea mare a autoarei de a poza continuu, în media, ca scriitor de succes sau fantoma frustrărilor comuniste? Oricare ar fi cauza in-succesului îmi declar şi susţin dez-amăgirea.

Cele mai importante lecţii de viaţă; 20 de lucruri care contează, Hal Urban

          Mărturisesc recunoştinţa faţă de cel care mi-a aşezat în mână această cartea. În urmă cu câteva zile, gândeam cu voce tare şi implicit explicam unui om foarte drag mie, că pentru a menţine o dietă mentală sănătoasă e necesar să rămâi conectat la valorile care ţi-o asigură.

      Lectura simplă, facilă, împresurată cu idei comune dar greu de conştientizat, fărâme mentale ascunse în spatele răutăţilor societăţii de azi, mi-a amintit că mai există, chiar şi acum, oameni diferiţi, fiinţe dornice de a se dezvolta armonios în ciuda inserţiilor zilnice de negativism.

        Toţi ştim cât de important e râsul pentru starea mentală personală dar nu realizăm că acesta poate reprezenta şi „cea mai scurtă distanţă între doi oameni”. De asemenea, ne amintim cu greu că, „Dumnezeu ne-a dăruit liberul arbitru şi nimeni nu ne poate priva de acesta”. Prin alegerile pe care avem zilnic oportunitatea să le facem putem opta pentru formarea deprinderilor pozitive sau desfiinţarea celor negative: „Cultivă un gest… vei culege o deprindere; cultivă o deprindere…vei culege caracter; cultivă caracter…vei culege destinul.” George Dana Boardman. Pe lângă acestea, Hal Urban aduce în discuţie conceptul gândirii constructive, importanţa scopurilor în viaţa unui om, disciplina personală, modalitatea de abordare corectă a muncii precum şi dificultăţile apărute zi de zi în viaţa fiecăruia.

Poate cea mai importantă lecţie de viaţă însuşită(cel puţin la nivel de concept) este cea a dezvoltării complementare a celor trei laturi esenţiale ale personalităţii: fizică, mentală şi spirituală.

Urmare la lectură…

îmi doresc să resuscitez visele, să-mi aşez scopuri, să învăţ a gândi constructiv, să simt că trăiesc spiritual şi să pot oferi organismului meu o detensionare prin exerciţiu fizic regulat.

"Cele mai bune lucruri in viata nu costa nimic. Tehnologia, indiferent de nivel său de dezvoltare nu poate produce fericire, împlinire. " (Hal Urban)

În genul tinerilor, N Steinhardt

Roman marcant al începuturilor literare ale lui N Steinhardt, cu idei aşezate incisiv şi parodic dar care ascund în umbră admiraţia autorului în faţa scrierilor celor contemporani lui.

Convorbiri despre N Steinhardt, Călin Emilian CIRA

O carte ce întregeşte portretul lui N St. oferit posterităţii

                      Achiziţionată la o scurtă vizită a mănăstirii Rohia, cartea domnului Călin Emilian CIRA scoate la lumină, prin intermediul câtorva dintre cei ce au avut privilegiul de a se găsi în proximitatea lui N Steihardt, aspecte ale vieţii monahale ale acestuia. Imaginea sa de om, de monah tuns la monahism în secret, ascultarea de bibliotecar şi clopotar primită la mănăstire, viaţa simplă, prima predică rostită, moartea, impactul acesteia asupra celor dragi lui, sunt doar câteva dintre detaliile ce facilitează înţelegerea operei şi vieţii  evreului botezat ortodox, Steinhardt.

                Dialogurile prezentate cronologic, deşi sumar realizate, direcţionate în limite comune, dezvăluie, în ciuda prezenţei permanente a securităţii în viaţa monahului, liniştea, simplitatea, căldura sufletească şi confortul interior de la Rohia. Fiecare experienţă în preajma lui N St a născut poveşti fortifiante intelectual şi plăcut-sensibile la nivel afective.

„Prin iubire şi prin credinţă, prin iubirea credinţei înseamnă să-ţi fortifici propria personalitate.”


„nu poţi dobândi fericire atâta timp cât nu te eliberezi de frică şi nu te apropii de Dumnezeu”

Între viaţă şi cărţi, N Steinhardt

Orice împlinire artistică a implicat şi va implica întotdeauna curajul şi libertatea.”

Cutremur al comodităţii: e prima idee ce îţi înfioară creierul la contactul cu oricare dintre operele lui Nicolae Stainhardt. Profunzimea, imensitatea lecturilor, raţiunea, sensibilitatea, adâncimea sensului, constructivismul criticilor sunt doar câteva dintre aspectele născute din contactul cu opera lui Stainhardt. Imensitatea afectivului şi intelectului adevăratului om stârneşte în oricare dintre noi, cei efemeri, sentimentul micimii noastre în faţa unor asemenea valori. E momentul să arătăm măcar o fărâmă de recunoştinţă faţă de bunătatea critică, supremaţia morală şi imensitatea intelectuală a valorilor umane româneşti.

Referitor la capodopera Între viaţă şi cărţi aş dori, mai întâi, să îmi exprim neliniştea, teama că ar putea fi adevărată supoziţia generată de unul dintre scrierile romanului(„Reţeta ideală a unui roman de tip nou”): N Steinhard aşează, prin caracteristicile esenţiale ale romanului contemporan, nivelul intelectului de azi la un nivel minim. Unicitatea personajului, monologul esenţial, incertitudinea clasei sociale, a vârstei, a stabilităţii spaţiale precum şi tânguirea, bocetul, bolborosirea singurului protagonist al cuprinsului mă trimite cu mintea la incapacitatea noastră, a celor din ziua de azi, de a înţelege structuri verbale şi de conţinut ceva mai complicate decât atât. Personajul central al romanului despre care se face vorbire- unicul, insul, sinele conştiinţa, vocea – nu cugetă şi nici nu cuvântează; ci se frământă şi scânceşte. Lăuntrul psihic mai este eventual străfunlgerat de aduceri-aminte, altmiteri nici el nu ştie ce e cu dânsul şi nu poate trăda intenţiile de anonimat şi ne-întruchipare ale autorului. Să fie oare facilizarea comprehensiunii înscrisurilor cauza simplificării scrierilor contemporane?

„A îndrăgi numai o anumită formulă(reţetă) în artă nu-i dovadă de rafinament sau adâncime: numai de imposibilitate a scuturării jugului apăsător al gusturilor neaerisite. Poate că se numeşte intelectual(ori om de gust, nu rob al gusturilor) cel care nu citeşte ori nu ascultă ori nu priveşte ceea ce-l interesează, ci mereu îl interesează ceea ce priveşte, ascultă ori citeşte. Intelectualul ar fi cel care poate ieşi din sine; creatorul se mărgineşte, admiratorul dimpotrivă.”

„Ferice de cei care s-au prins, se prind şi se vor prinde în provizoriul joc şi-i vor da consistenţă, căci niciodată nu se vor plictisi şi nu vor înseta sau flămânzi după prinsori.”

„Sartre afirmă că suntem condamnaţi la libertate; Merleau-Ponty că suntem condamnaţi la a da sens. Această declaraţie din urmă pare a fi şi mai adevărată decât prima. Dar lucrul cel mai adevărat pare a fi că în lumea aceasta – dacă ne cunoaştem interesul şi ne vrem fericirea – n-avem încotro, suntem osândiţi a face fapte bune şi frumoase!”

Eseu romanţat asupra neizbânzii, N Steinhardt

Câteva reguli-condiţii ale succesului:

• a te cerceta pe tine fără cruţare şi ipocrizie-cunoscând şi tinând mereu seama de paradoxul că cel mai greu lucru din lume e ca omul să nu se mintă pe sine-ca să aflii ce vrei cu adevărat, spre ce ţinteşti în fundul străfundurilor fiinţei tale, când nu te vede şi nu te aude nimeni şi nici conştiinţa ta - moralistă şi ea, civilizată şi exigentă-nu-i de faţă; şi aceea să faci!
• să nu ceri sfaturi, să nu te iei după alţii, la nevoie să te împotriveşti lor şi sfaturilor lor(oricât de înţelepte ar părea, oricât de bine intenţionate ar fi)- şi nici după cerinţele eului tău social;
• să ai un ideal, un ideal foarte înalt şi îndepărtat şi deocamdată înaccesibil, pe care să-l păstrezi ascuns în tainiţele adânci ale fiinţei tale, pe care să nu ţi-l mărturiseşti nici ţie însuţi decât foarte rar, şi de care să te apropii treptat, încet, pas cu pas, mereu.
• totodată să foloseşti orice prilej din afară, să nu-l refuzi(făcând şi salturi dacă va fi cazul), să joci şi pe tablouri secundare(dar să nu le dai voie să fie absorbante, distragante)
• să nu crezi niciodată că îţi este cineva cu ceva dator(şi Societatea mai puţin decât oricine) să nu-ţi închipui că cineva ţi se va înfăţişa vreodată spre a-ţi spune:iată, ai muncit, ca atare, te răsplătim sau: iată, eşti modest şi vrednic, te încununăm.