Cartea oferă, la fiecare lectură a sa, o nouă reprezentare... diferită de cea generată anterior. Supleantul, mult media-tizata carte a domnului Petru Popescu, dăruieşte cititorului o poveste de dragoste într-un context social, economic şi politic caracterizat de regimul comunist din România. Roman scris într-un limbaj preponderent comun, cu un fir epic coerent, o exprimare relaxată, nu tocmai generos la nivel de idei dar deschis şi darnic în exprimarea afectelor. Povestea de dragoste dintre autor şi fiica dictatorului comunist român, mai exact transpunerea sub forma ficţiunii a acestei poveşti, scoate la lumină o personalitate dublă a domnului Popescu: pe de o parte, se destăinuie cititorului sub imaginea unui om vertical ce se ghidează după propriile aspiraţii şi ale cărui principii nu sunt nici măcar tangente cu limitele impuse de regimul politic românesc contemporan lui. Idila acestui cu fiica lui Ceauşescu(a celui ce a impus regimul politic atât de criticat de el) creionează latura afectivă a scriitorului, componentă caracterială, ce pare a fi direcţională în acţiunile intreprinse. Avem astfel de a face cu o contradicţie evidentă între repertoriul declarativ al autorului şi comportamentul personal al său. Idei vehement întreptate în direcţia constrângerilor comunismului şi stotodată sentimente sublime pentru unul dintre pionii activi ai regimului.
Nemulţumire, mâhnire şi gustul literaturii comerciale e ceea a trezit Supleantul lui Petru Popescu în propria-mi fiinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu