Testament, părintele Arsenie Papacioc

           O restrânsă vizită zilele trecute într-un oraş românesc, Carei, s-a soldat cu achiziţia şi lectura Testamentului, scrisă de părintele Arsenie Papacioc.  Pe cât de scurtă pe atât de impresionantă. Perspectiva cu totul deosebită avută în faţa morţii, dragostea nemărginită pentru Dumnezeu, lupta purtată pentru susţinerea ortodoxiei şi înlăturarea mişcării ecumenice nu pot să nu sădească admiraţie şi respect chiar şi în inima de piatră.

Despre viaţa de familie şi diverse probleme ale lumii contemporane, Ava Arsenie Papacioc

             Zi după zi, ne scurgem prin viaţă prea grăbiţi pentru a ne da seama că avem şi noi cel puţin un rol pe acest Pământ. Graba, societatea, infernul informaţional, agitaţia media, influenţele ne transformă în sclavii unor priorităţi aruncate la întâmplare. Pare aproape imposibil să mai găsim răgaz ( darămite calm şi linişte sufletească) să ne hrănim şi interiorul.

Printre cei dragi mie pe care Dumneazeu şi i-a strâns alături se distinge duhovnicul Techirghiolului, părintele Arsenie Papacioc. Nu simt că ar fi momentul să elogiez anii dăruiţi de domnia sa omenirii. Vreau doar să împart ceea ce am primit şi eu prin lectura a ceea ce a lăsat în urma sa.

Despre viaţa de familie şi diverse probleme ale lumii contemporane, reprezintă o sistematizare a unor idei susţinute prin trăire şi viu grai de părintele Papacioc. Printre acestea:  problematica unei formări duhovniceşti, lepădarea de dreapta socoteală prin acceptarea necritică a CIP-urilor, obligativitatea stimulării reciproce într-o familie cu scopul  finalităţii înălţătoare, imaginea dezirabilă a femeii într-o societate normală.

Organisme modificate genetic, Ioan Vlăducă

            Cred că a venit timpul în care atenţia noastră se cere direcţionată şi spre leacurile tradiţionale încetăţenite printre români.  E vremea să ne reamintim cum putem să ne bucurăm de binefacerile afinului, albăstrelelor, cireşului, mentei sau muşeţelului, a plantelor medicinale cu efect terapeutic. Una dintre lucrările recent apărute la editura Fundaţiei Justin Pîrvu,  Organisme modificate genetic, face referire concis însă bine aşezat în sens la principalele plante medicinale ce se mai găsesc pe teritoriul României.

Alături de utilitatea terapeutică a acestor beneficii naturale, autorul îşi prezintă punctul de vedere cu privire la manipularea opiniei publice referitor la diferite organisme modificate genetic precum şi efectele nocive ale unor medicamente frecvent prescrise şi utilizate în tratamente (ex: paracetamolul).

Realităţi delicate bine construite verbal şi aşezate sugestiv într-un volum ce merită atenţie.

Nebunul, ieromonah Savatie Baştovoi

o lectura uşoară şi captivantă preţ de  treiyeci-patruzeci de minute...

L-am întâlnit pe Savatie Bastovoi în adolescenţă prin „Între Freud şi Hristos”, l-am regăsit nu demult în paginile cărţii „Diavolul este politic corect”, iar azi mi-am înmuiat simţurile în „Nebunul”. 

               Pentru câteva zeci de minute am simţit apăsarea lumii în care trăim. Sunt puţine clipele şi infimi stimulii ce ne îndreaptă spre a conştientiza nepăsarea noastră raportată la „valorile” vremurilor.

                Ideea romanului se constituie în poposirea neaşteptată a unui monah pustnic dovedit ulterior a fi sfânt, într-o localitate a unei cetăţi. Cursul firesc al lucrurilor pare a fi perturbat de Nebunul(Sfântul Simeon), care, odată cu apariţia sa, reuşeşte să destabilizeze obiceiuri şi credinţe încetăţenite. Nebunul este părintele Simeon, cel Nebun întru Hristos,care a părăsit pustia, după ce ajunsese la desăvârşire, din dragoste faţă de oameni, şi din frică de slavă deşartă.Pentru că, gândea el, “Dumnezeu are lucrare cu tot omul şi caută şi la inima desfrânatelor din piaţă de multe ori mai degrabă decât la un pustnic. Printr-un comportament considerat de către localnici atipic, care în fapt este o materializare a unor atitudini comune şi obişnuite, accentuate vădit, acest intrus al locului se implică activ, prin sacrificiul personal, în direcţionarea vieţii comunităţii. După treizeci petrecuţi ca pustnic, îşi sacrifică liniştea personală în scopul mântuirii semenilor. O scriere profundă cu mult adevăr.

Note de lectură:

Când omul zâmbeşte frumos, faţa i se luminează şi te face să-l iubeşti, dar când râde nestăpânit, faţa i se strâmbă şi se înroşeşte.

Cât de deşartă este această viaţă şi zbuciumul omului pe pământ.

Oamenii sunt făcuţi să trăiască în dragoste şi acolo unde este dragoste, acolo trage omul.

Vreme este pentru toate. Este vreme să aduni pietre şi vreme este să le împrăştii. Este vreme să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare. Este vreme de război şi este vreme de pace… pe toate le-a făcut bine Dumnezeu, şi ne-a descoperit calea prin care să ajungem la Dânsul. Toată viaţa omului este un zbucium fără sfârşit, încât omul adună fără să ştie de ce, căci nimic nu rămâne cu el. Toată bogăţia şi înţelepciunea şi slava lumii acesteia pe care le adună omul, pentru cel care ajunge la adevărata cunoaştere încep să pară ca nişte pietre nefolositoare. Pietre pentru că şi bogăţia şi înţelepciunea omenească se adună cu osteneală şi oboseală, ca şi căratul pietrelor, dar cel care a înţeles zădărnicia strădaniilor omeneşti ajunge să le dispreţuiască şi să le împrăştie, şi ce este mai nefolositor decât o grămadă de pietre împrăştiate de care se împiedică toţi? Este vreme de îmbrăţişare pentru că omul din naştere se află în îmbrăţişarea păcatului şi a răului, dar cel care ajunge să cunoască zădărnicia acestuia încearcă să se smulgă şi să scape. Despărţirea din îmbrăţişarea păcatului se dă omului cu mare chin şi luptă sufletească – văzând Dumnezeu voia omului cea bună şi osteneala lui, caută spre el şi, dăruindu-i din belşug harul Său, face să se liniştească inima lui, aducând-o la odihna şi bucuria cea desăvârşită, iar aceasta este vremea de pace.

-         Părinte, cum trebuie să fie vieţuirea noastră?

-         Aşa să trăieşti pe pământ, ca şi cum nu ai fi, dar la plecare să laşi un gol în urma ta!