Lucruri transparente...pen-ultimul roman scris de Nabokov

Un personaj literar conturat prin prisma unei arhitecturi afective deosebite cu o voinţă şi sensibilitate aparte:  cu asta am rămas în minte în urma lecturii. Numeroase detalii caracteriale şi fizice, plăcute imagini vizuale create de scriitorul rus şi o acţiune relativ simplă, e ceea ce încântă la prima lectură a romanului.

Mai e totuşi ceva..o idee ce parcă vroia să se descripndă din text: .

Cred ca asta este esenta: nu spaima primitiva de moartea fizica, ci durerea incomparabila generata de misterioasa manevra mentala necesara pentru a trece dintr-o forma de existenta in alta

Impresionată de unul dintre romanele lui Nabokov, Lolita, (lectură ce a marcat semnificativ adolescenţa personală) am decis să încerc a regăsi plăcerea lecturii, printre rândurile aceluiaşi scriitor. O vizită la un anticariat clujean şi m-am ales cu  3 romane ale omului cu pricina.

Cel  cel mai scurt roman (100 de pagini) al scriitorului rus  „Ochiul“ (1930), pare a trata  problema identităţii: eu nu exist, există numai miile de oglinzi care mă reflectă. Prin portretele minuţios realizate: un cadavru vesel într-un costum albastru, cu mătreaţă pe umeri, complet ras, cu sprâncene stufoase şi smocuri de păr în nas,era volubil, gălăgios şi curios cu detalii şi contururi remarcabile, prin descrierea comportamentului protagonistului ce doreşte a se integra şi a impresiona reţeaua socială în care actiează, Nabokov generează idei şi imagini deosebite:pentru mine, când făceam dragoste, apogeul era doar un dâmb pustiu cu o privelişte necruţătoare . Alături de tipologii inedite se desprind afecte ivite din ipostaze notabile: dorinţă de sinucidere -> singurătatea apăsătoare regăsită în faţa morţii: am scos hârtia de scris şi plicuri, am găsit în buzunar un ciot amărât de creion şi m-am aşezat la masă, S-a dovedit totuşi că nu aveam cui să îi scriu. Cunoşteam puţini oameni şi nu iubeam pe nimeni .


Viaţa, apăsătoare şi delicată, provoacă plăcere şi chin, dispunând de orbitoare căi de acces la fericire, cu lacrimi, cu o adiere caldă. (...) Ce contează dacă sunt cam banal, cam dezgustător şi că nimeni nu-mi apreciază toate calităţile remarcabile. Sunt fericit că pot să mă uit prelung la mine căci orice om este captivant- da, cu adevărat captivant!